Povestea aburului de cafea

Fiul meu mi-a citit o poveste. Povestea începea cam aşa:

PHTHORA

De fiecare dată mă fac cuminte!
De fiecare dată nu mai mint!
De fiecare dată o să-mi spun că o să fiu altul
şi totuşi de fiecare dată spun o minciună pe care nu pot să o cuprind!

Phthora = pieire, corupţie
Phthora în sensul de capăt al procesului numit kinesis, este un corelativ al lui genesis, începutul procesului şi trebuie privit în acest context.

Termenii filosofiei greceşti, Francis E. Peters, Humanitas 2007, pag.230 mijloc

Alunecarea spre timp

Lumea brusc încetă să mai vorbească, părcă şi focul de bălegar îşi opri pâlpâirea.
Cineva de lângă el, după un timp îi răspunse:
"-Tinere, este atâta timp în faţa ta pentru a afla tot ce vrei... sau crezi că răspunsul la întrebarea ta va rezolva "timpul" tău?"
Răspunsul veni repede, dar spus în şoaptă:
"-Nu."
Apoi cu mai mult curaj, reluă:
"-Dar,... măcar este cineva aici care cu siguranţă poate să spună că ştie...?"
Tăcere.
"-Am să-mi pun gluga pe ochi, ca să nu ştiu cine va vorbi. De altfel în lumina asta cu greu pot distinge ceva."
Tăcere.
Descoperindu-se reluă:
"-Am înţeles puţin din legile voastre şi cred că-mi este deajuns."
Se ridică încet.
Cel care vorbise înainte îşi descoperi capul şi se întoarse spre el. Prin barba mare, albă şi deasă, gura abia se vedea. De acolo veniră vorbele.
"-Noi nu avem legi de care vorbeşti tu, noi suntem negustori. Cutumele noastre sunt doar cele cu referire la comerţ. Vorba ta aleasă, ne face să credem că nu eşti de-al nostru, de altfel noi nu avem niciun răspuns la cele ce le-ai ales tu să vorbeşti."
Primind acest răspuns, plecă. Găsi repede cortul tovarăşilor. Toţi dormeau.
Dimineaţa devreme, înainte de răsărit, toată lumea era în picioare. Luat pe sus şi urcat pe cămilă privi în depărtare. Nu era nimic de văzut.
Veni vântul. Veni soarele. Veni furtuna.

Alunecarea

Pitagora

Ce greşeală făcui? Ce lucru rău făptuit-am?
Ce datorie-mi rămasă uitată, neândeplinită?
___________________________________
Diogenes Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, Editura Polirom, Iaşi, 1997, pag. 270
___________________________________
Nota spune că "aici avem confesiunea păcatelor, care se întâlneşte în atâtea religii; în Cartea Morţilor din Egipt, în buddhism, în creştinism etc. Cel mai amplu studiu asupra problemei l-a făcut R. Pettazzoni, La confessione dei pecati, I, 1929 etc.

Meeting

Locaţia, ziua şi ora au fost alese cu multă grijă cu mult înainte, ceea ce preşedintele nostru nu a ştiut. Nu a ştiut şi pentru că de la bun început s-a menţionat caracterul strict secret al acestei întâlniri. Mass media nici măcar nu trebuia să-şi închipuie o astfel de reuniune.
Într-un orăşel de câteva sute de mii de locuitori, într-un muzeu cu orar limitat din pricina sezonului închis, la etajul al doilea, în dreptul tablourilor unor suprarealişti uitaţi s-a hotărât termenii contractului.
Orăşelul era al nostru, marele oaspete a acceptat să vină chiar el, sau poate o sosie de a lui; asta numai preşedintele nostru poate să o ştie.
Cum întâlnirea dura prea mult, oaspetele se duse la fereastra ce dădea în curtea interioară a muzeului, dădu perdelele semitransparente la parte şi privi în jos. Gărzile de corp se alertară, dar acesta întorcându-se spre tablouri, le privi preţ de câteva secunde.
Orăşelul nostru este plin de copii, în urma recesiunii bărbaţii s-au întors de la servici mai devreme şi s-au pus pe făcut copii, apoi au băut: sau invers?
Muzeul avea o poartă imensă ce dădea într-o curte interioară, apoi venea altă poartă, şi altă curte; tot aşa. Poarta încovoiată de anii ce au trecut peste ea, lăsa loc liber pentru copii, să se strecoare în curtea plină de sarcofage şi fântâni din piatră, bănci şi boscheţi.
Marele lor preşedinte mai privi o dată roşul suprarealist din faţa lui şi-ntr-un gest amiabil îl chemă pe preşedintele nostru să privească şi el, în curtea interioară cum copii se jucau, se certau sau se împăcau. Strigăte neinteligibile traversau geamul şi-l făceau să vibreze.
Preşedintele lor deschise ferestra larg şi făcu un gest de rotaţie cu degetul arătător în jurul urechii lui drepte. Garzile din nou se alarmară, şi din nou se potoliră, ca la teatru!
De afară sunetele se înteţeau. Copiii s-au împărţit în două tabere. Unul dintre ei ieşi în faţa unui grup şi privi spre ceilalţi. Se scotoci în buzunare, scoase nişte floricele de porumb scofâlcite şi le aruncă în faţa oponentului. Apoi le strivi cu piciorul drept, alunecând peste ele de câteva ori; zgomotul fărâmiţării se auzi în toată curtea interioară, până sus.
" - Aşa voi face cu duşmanii mei! şi dacă tu vei fi cu ei, la fel vei păţi!" Apoi se-ntoarse spre ai lui zâmbind.
Mirarea se citi pe oaspete, intuind de fapt ce se petrecea. "Al nostru" chemă translatorul şi-i povesti la ureche întâmplarera; prea mult timp şi prea nepoliticos.
Translatorul povesti:
" - Aşa păţesc duşmanii mei, dacă nu-mi respectă teritoriul!" Apoi se-ntoarse spre "Al nostru" zâmbind.
Urmă o clipă de tăcere. Aerul se primenise, se destinse chiar şi într-o anvergură tovărăşească, preşedintele nostru chiar semnă.
Tratatul sau contractul nu ne-a fost favorabil, ceilalţi ne-au privit cu invidie sau dimpotrivă ne-au umilit mai tare. Rău n-am dus-o, dar parcă ţărişoara noastră a devenit mai mititică.
Ceea ce n-a ştiut preşedintele nostru este că toată întâmplarea a fost aranjată de preşedintele lor; chiar la noi acasă, cu copiii noştrii, cu întâmplările noastre. Teatrul pus la cale a fost minunat şi acum mă mai gândesc la floricelele alea. Acum peste mulţi, mulţi ani.

picture by:
http://www.americaslibrary.gov/jb/wwii/jb_wwii_stalin_1_e.html

O poveste

Cyrus, după ce ascultă cuvintele solilor, le spuse o poveste: "A fost odată un om care cânta din fluier - zicea regele; şi cum cânta el, tot privind la peştii care se zbenguiau în mare, credea că peştii vor veni pe uscat. Când se văzu înşelat de aşteptări, a pus mâna pe-o plasă în care a prins o mulţime mare de peşte şi a tras plasa la mal. Privindu-i cum se zbăteau, le grăi peştilor aşa: "Ia mai conteniţi cu săltatul,doar când vă cântam din fluier nici gând n-aveaţi să ieşiţi afară şi să-mi dănsuiţi!"

Herodot, Istorii, Cartea I-Clio, Ed. Ştiinţifică 1961, pag. 82 sus