Lumea brusc încetă să mai vorbească, părcă şi focul de bălegar îşi opri pâlpâirea.
Cineva de lângă el, după un timp îi răspunse:
"-Tinere, este atâta timp în faţa ta pentru a afla tot ce vrei... sau crezi că răspunsul la întrebarea ta va rezolva "timpul" tău?"
Răspunsul veni repede, dar spus în şoaptă:
"-Nu."
Apoi cu mai mult curaj, reluă:
"-Dar,... măcar este cineva aici care cu siguranţă poate să spună că ştie...?"
Tăcere.
"-Am să-mi pun gluga pe ochi, ca să nu ştiu cine va vorbi. De altfel în lumina asta cu greu pot distinge ceva."
Tăcere.
Descoperindu-se reluă:
"-Am înţeles puţin din legile voastre şi cred că-mi este deajuns."
Se ridică încet.
Cel care vorbise înainte îşi descoperi capul şi se întoarse spre el. Prin barba mare, albă şi deasă, gura abia se vedea. De acolo veniră vorbele.
"-Noi nu avem legi de care vorbeşti tu, noi suntem negustori. Cutumele noastre sunt doar cele cu referire la comerţ. Vorba ta aleasă, ne face să credem că nu eşti de-al nostru, de altfel noi nu avem niciun răspuns la cele ce le-ai ales tu să vorbeşti."
Primind acest răspuns, plecă. Găsi repede cortul tovarăşilor. Toţi dormeau.
Dimineaţa devreme, înainte de răsărit, toată lumea era în picioare. Luat pe sus şi urcat pe cămilă privi în depărtare. Nu era nimic de văzut.
Veni vântul. Veni soarele. Veni furtuna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc