Imaginea unei toleranțe

Tablou semnat de Viorel Cosor

Ar trebui să respirăm împreună asemeni ierbii și frunzelor, înghesuiți în aerul încins al unei zile de vară ce-i pe terminate. Lucrul acesta nu-i ușor, ține de toleranță, de fabrica gândurilor din capul nostru, de zgomotul pe care-l face fiecare care trece pe lângă noi, un huruit cerebral ce ne parazitează. Pun pariu că și celălalt simte la fel. Împărțim doar priviri și înțelesurile se lasă colorate. Un gând vegetal ne taxează, neproducând clorofilă ne surmenează. În final rămâne doar să privim; tabloul.

Clopotul vegetal revine

”Spusele lui mi se par formule oraculare pe care el, în nebunia sa, le rostește ca un sacerdot al Zeilor... Tot ceea ce Hölderlin exprimă... trezește în mine ecouri... Pentru mine, el este o apariție care-mi revarsă în suflet torente de lumină.”

- își amintea Bettina Bretano în 1840 rememorând vizita din aprilie 1805 de la Tübingen, acolo unde poetul era sub examen medical.
9 aprilie 1805 - Doctorul Müller în urma vizitelor multiple scria:
”De fiecare dată l-am găsit  mai rău. De fiecare dată cuvintele lui mi s-au părut și mai neînțelese. Acum, nebunia a devenit violentă. Iar spusele lui, rostite într-un limbaj care pare să sune când nemțește, când grecește, când latinește, sunt cu neputință de priceput.”

_______________________________________
Azi m-am oprit în dreptul frunzei mele;
- Mai poți?! porni întrebarea mea.


”Iată grădina lui ! Acolo-n umbra
Cea tainică de unde izvorăște
Pârâul, stătea el
Nu demult, când am trecut pe-aici.
Tu nu l-ai văzut niciodată?”


Am aplecat mai mult capul și prin urechea mea versurile curgeau sclipind lumina molcomă pe care firele de nea o aruncau pieziș.


”Bătrâne, tu vezi lucruri negrăite,...”


Departe, de fiecare dată nu pot stabili cât de depărtat, se întâmplă ceea ce fiind imposibil de descris, dispare.
În clopotul său vegetal, frunza aduna energia plăpândă a unei lumi dispărute. Și nu numai această frunză, ci toate celelalte, toate au ceva de spus înaintea morții. Unele reușesc să stea atârnate luni întregi de iarnă pentru a clipi în urechea vreunui trecător, cuvinte magice ce-i vor arăta imagini nebănuite ochilor minții.
Astăzi, eu, printr-un noroc chior, am auzit versurile lui Friedrich Hölderlin.


_____________________________________

Hölderlin, Hyperion, Moartea lui Empedocle, bpt 1977, XXXI pentru introducere și pag.185, 195, pentru versuri. Versuri din Moartea lui Empedocle, Actul I.