Casa vinului

În marginea podgoriei se află casa vinului; locul unde toate instrumentele și volumele privitoare la vin stau în așteptarea recoltei. Încă mai putem vedea aceste minunate construcții, ateliere familiale ale unui ev în care munca manuală dădea cele mai mari satisfacții. Casa nu are geamuri, este în sensul propriu și fabrică și depozit. Se muncea numai ziua, sau un felinar ajungea noaptea pentru a duce la bun sfârșit ceea ce a fost început diurn.

Înăuntru nu există tavan, ba chiar avem și o pivniță. De fapt avem o construcție pe trei nivele. Sigur că aria nivelului de la subsol este la jumătate decât aria parterului, la fel cu etajul, undeva o mansardă mică pentru depozitarea recipientelor goale și a unor lucruri ușoare.

Este răcoare și liniște. Datorită acoperișului stricat pe o parte intră lumina, interiorul este feeric așa. Miroase a stătut, a vechi, miroase un secol trecut. Asemeni vinului ce reușește prin vechime să poarte o aromă distinctă, personală, aici ne întâlnim cu necunoscutul. Noi n-am trăit asemenea vremuri.

Undeva se aude cum un tăune s-a prins în plasa unui păianjen. Este greu de detectat cu precizie locul de unde vine aceste bâzâit disperat, mai ales că la anumite intervale nu se mai aude, intervine liniștea.

Este greu de fotografiat un asemenea loc. Tocmai că nu este loc pentru noi.

Acele licăriri de speranță

Undeva prin vie au mai rămas boabe de struguri. Este necesar să fie așa. Privesc câștigul, la fel ca pierderea, un eveniment. În schimb educația îmi spune altceva; că merită câștigul mai mult decât pierderea. Dar încă n-am reușit cu toate, cu toate pierderile, cu toate alunecările, să le văd ca niște câștiguri. Mai este și proprietatea, că ceea ce nu este al tău, nu merită dus mai departe. Trecem și de asta. Mai rămâne eu-l, felul lui de a se băga în seamă, răbdare, că vine perna cea mare și să vedem atunci. Și mai departe? Atunci devii cu adevărat înțelept. Până atunci vă ofer trei boabe de struguri negrii, cred că sunt perfect sferice.

Natură moartă

Smochine, pere și struguri

Natura era de fapt vie; o dungă nesăbuită de soare despărți aerul în două, totul pentru a demonstra existența creației. Cine este de vină atunci pentru existența strugurilor translucizi și a luminii revărsate pe masa din lemn de eucalipt? Smochinele mici și negre (și extrem de dulci) sunt adevărate? Bolul alb este din zăpadă? Perele ce țin culorile în echilibru sunt din ceară? Atunci de unde atâta natură moartă?!