Alaltăieri, azi, acum

În viața unei plante, evenimentele se derulează mult mai repede decât ne vine să credem. Este natural să fie așa, având în vedere longevitatea noastră uriașă față de a lor.

Sentimentul acela pe care ți-l dă o floare veștejită este comun, este prin simpla înțelegere că planta și-a îndeplinit rolul, cel frumos, estetic, și cel vegetal, întorcându-se în teluric. Este păcat să ții flori trecute, aspectul ce ține de ikebana este un alt subiect.

În virtutea unei atingeri lăsăm ca faptele să se deruleze, aș fi vrut să salvez florile punându-le la căldură, în vaza mea. Mentalitatea salvării; să găsești ceva și protejându-l să crezi că ai împlinit un scop.

Scopul observării, deus otiotus, abandonul intervenției în favoarea celebrării divinației, a faptului că prezicerea a fost corectă. Așa este, a doilea val de frig și ninsoare n-a fost ca primul. Acum parcă natura se răzbună, lipsește poezia, fantomaticul alb ce acoperă totul, pământul se vede, negrul se vede.

Ninge fără scop, este existența noastră, este repaosul neavenit, nechemat.
Stăm în casă și privim cum moare primăvara.

Ninge de 10 ore

     Să nu poţi ieşi din casă dimineaţa din cauza zăpezii, visul copilăriei mele, un oraş acoperit de zăpadă în care nimeni nu se mai mişcă din cauza albului. Vis pe cale de a se realiza,  afară ninge cu fulgi mari şi zăpada a atins cel puţin 30 de cm. S-a anunţat că va ninge toată ziua; mă bucur şi mă pregătesc de claustrare, rezervele mele de alcool ajung pentru câteva zile, o beţie continuă asta doresc acum, beţie de alb de şi de compuşi alcoolici. Să mă trezesc primăvara, ca ursul mototolit de hibernare, rupt în gură de somn, căutător.

Astrid - păzitoarea mea