Impresia unei rotiri

Kalamata Museum

Undeva pe gâtul înalt se văd încă urmele circulare ale degetelor olarului care a modelat tangențial vasul. Acolo unde mânerul se apleacă în umbra buzei, apar inflexiunile luminoase, atingerea provoacă echilibrul, vasul poate pluti.

Forma asigură aplecarea dorită; se nasc astfel unghiuri, pe care o mână de hetairă, în jurul căreia, începând de la cot, pe antebraț în jos, apar sclipitor inele de aur dăruite de participanți la banchete, mână tandră ce lasă vinul să se scurgă încet.

Vasul devine acum purtător de recunoștință, de pudoare a cunoașterii, de servitute a frumuseții. Vinul amestecă ideile, lasă vorba mai ușor folosită, inventează cuvinte; în impresia generală a unei bine dispuneri marcată de răcoarea nopții.

De pe masă vasul privește, decorat floral, superficial, fără a fi marcat de artă intelectuală, el este obiectul unei culturi marcate de hedonismul filozofic al dialogului, al democrației.

Identități

 

Niciodată, în demersul pentru obținerea perfecțiunii, n-am reușit. Un soi de mediocritate mă dobora. Aveam colegi care reușeau o caligrafie demnă de estetica letopiseților, citire oraculară, exprimare retorică. Dezordinea punea stăpânire pe mine. Și nu s-a lăsat până genetic nu s-a transmis mai departe.

Privind în schimb toate imperfecțiunile vaselor antice, atât de perfecte, înclin deja să cred că am avut o copilărie reușită. Toate întâmplările, toate nereușitele, n-au făcut altceva decât să dea farmec acelei vârste. Ei bine eu atunci nu știam asta. Dar poate că deformez atât de bine trecutul personal, încât reușesc să creez o dublură, care uitându-se cu totul și totul altfel decât originalul, vede o altă perspectivă. Nici dublura nu-i perfectă, iz-ul că ar fi o oglindire ne dă de gândit. Ca element ajutător; priviți cele două vase plate (platane), care par identice privind conturul lor. Acum priviți de la centru spre exterior, spre mânere.

Personal, eu le văd identice. Sigur că geometria și locul ocupat de fiecare culoare (ca și aria) sunt altele. Atunci de unde ideea de identitate?

Prin alăturare.
Pentru că aparțin acelui subiect, poate chiar unui singur artist. La fel se întâmplă și cu vasul cu cele două capete de femeie. La fel se întâmplă și cu amintirile. Ele aparțin celui ce le istorisește și oricât le-ar deforma, ceva le identifică (cu cel ce le spune) și-l caracterizează pe autor foarte repede.

Muzeul de la Marathon are o istorie interesantă, el se află foarte departe de locul Marii Bătălii.

Înclinarea

       Dintre toate înclinările din lume, bineînțeles că Turnul din Pisa ocupă primul loc. Acest loc este ocupat cu siguranță de dorința turnului de a-și continua căderea, împotriva a toate metodelor noi ce țin de fundare și balansare.


       Am observat de multe ori că anumite case tind să se umfle (la mijloc). Zidurile din lut (chirpici) încep să cedeze la greutatea acoperișului, de obicei acesta tot din lut (dar ars).
       Într-una din scurtele călătorii din jurul casei mele, am cătat să pătrund în peisajul urban asemeni unui turist ce vede prima dată orașul. Am prins din greșeală altceva, nici trecutul, nici prezentul, am prins înclinarea. Un gând porni să accelereze dorința de-a vedea cum turnul cade, cum încovoierea-l domină până la pierzanie. Dorința de-a avea dreptate și de-a domina prin asta, de-a face apostolatul unei doctrine de învingător... ce efort, ce victorie, o casă de chirpici îți va îndeplini dorința, să trăiești tu atâta !