Amintiri

≪Julius de Baraglioul (viconte), în biografia lui Juste-Agénor, Lafcadio citi: „Ministru la București în 1873”. Ce însemnau aceste cuvinte simple, de-l făceau să-i bată atît de tare inima?≫

André Gide, Pivnițele Vaticanului, Rao, 1997, pag.61

Spiral

„... E riscant să discuți despre o fericire care nu are nevoie de cuvinte.”

Yukio Mishima

≪

Epilog - F 104

          Un șarpe uriaș mi-a răsărit în fața ochilor, încolăcit în jurul pământului. Un șarpe care își mânca propria coadă, eliminând orice polaritate - enormul, uriașul șarpe care face orice opoziție nesemnificativă.


          Polii opuși duși pînă la extrem ajung să semene unul cu celălalt, iar lucrurile care sunt cel mai departe unul de celălalt ajung să fie cu atât mai apropiate cu cât se îndepărtează mai mult unul de celălalt. Acesta este secretul pe care mi-l revela șarpele. Trupul și spiritul, senzualul și intelectualul, ce e în afară și ce e înăuntru se vor desprinde de pământ și sus, mai sus chiar decât șarpele-inel din norii albi care înconjoară pământul, se vor uni.


          Am fost întotdeauna interesat de marginile trupului și spiritului, de regiunile mărginașe ale trupului și ale spiritului. Adâncurile nu mă interesează câtuși de puțin. Le las altora pentru că sunt prea superficiale, comune.


          Ce se află, atunci, la marginea cea mai îndepărtată? Nimic sau poate doar niște panglici care atârnă legănându-se deasupra golului.
 ≫

Yukio Mishima, Soare și oțel, Humanitas, 2008, pag. 61, pag. 95-96

Aspru

Locul gol îmi arată absența, lipsa statuii de pe piedestal. Totul devenit static, transparent, alb. Locul gol de fapt circulă, nu este prins de ceva, de cineva. Am crezut doar asta.
Locul gol este plin de alb și albul este aspru, acel cearceaf ce te ascunde. Albul dă contrastul, nu negrul; suntem plini de alb nu de negru, dar ne place să credem că negrul dă conturul, cel care plin de alb va fi locul gol.

În cel mai mare amestec, albul devine frigid, tremură. Dacă n-ar fi cerul aliatul său, atunci albul ne-ar scoate ochii, astfel cerul îi temperează intenția și cerul este la fel de alb ca și albul care ne-ar scoate ochii.
O panglică de nea coboară crenguța, la fel sunt toți arborii cuprinși de zăpadă, aplecați, n-au curajul să privească în sus, s-ar putea ca cerul -prin albul său, să le scoată ochii.

O panglică galbenă, un fermoar, a deschis cerul ca pântecul unei oi albe; de acolo, din crăpătură, soarele și-a manifestat doar intenția de-a apune, fuioare de nori au închis cu nasturi albi, opaci și netransparenți,  dunga orizontală. Noaptea albă și aspră ce veni, a păcălit stelele și ele în căutarea unui loc gol au dispărut. În noaptea aceea nu a strălucit nimeni și nici nu a visat nimeni.