Kadi de la Polilimnio - Grecia

Polilimnio, spre lacul Kadi

Anumite locuri, cele care-ți rezervă cele mai mari surprize, rămân în inima ta asemeni unor păsări mititele speriate. Le porți ascunse datorită instinctului, crezând că odată ce le dai drumul, ele se vor rătăci și niciodată nu se vor mai întoarce înapoi. Golul lăsat, va da naștere unei cascade, unei căderi. Se prea poate că toate aceste fugi se datorează tocmai grijii, grijă pe care fiecare dintre noi o are asupra memoriei. A uita un lucru nu este supărător, mintea noastră aruncă gunoaiele la intervale neregulate de timp; însă a uita un lucru ce te-a tulburat, ce te-a întors pe dos, înseamnă să rupi o punte, să ridici în spate undeva un zid, să declari că un drum nu există, un drum care trece pe lângă tine și se pierde în stânga, în dreapta, undeva în zare.

Lacul Kadi

În sudul Peloponezului, există un astfel de loc, pe care nu-l poți uita și apariția nimfelor n-ar fi fost pentru mine ceva ieșit din comun. Fiind însă destulă lume, s-a putut vedea doar urma trecerii lor și nici nu era nevoie de mai mult. Miracolul devine aici personal, nu are legătură decât cu locul, poate că nici istoria locului nu devine interesantă, atâta timp cât foamea de imagine nu este astâmpărată.

Extenuat după o zi întreagă de mers pe jos și cu mașina, n-am reușit să văd tot, să miros tot, să aud tot. Baia a fost o binecuvântare, o purificare și plutind așa încet spre cascadă am pătruns în camera de după, unde după cum scrie Cioran -într-un acces rar de romantism:

„Orice ființă iese nu se știe de unde, scoate un mic țipăt și dispare fără să lase vreo urmă.” *

Nici acum nu-mi explic de ce-am mai ieșit de acolo, din mica peșteră, de unde eram nevăzut și vedeam totul, probabil că încă țip.

________________________

Cioran, Caiete II, Humanitas, 2010, pag.160 sus.

Cascada Lolaia

La câţiva kilometri de Haţeg, venind de la Petroşani; la Ohaba de sub Piatră se face la stânga spre Nucşoara, un drum bine asfaltat ne duce aproape de Cârnic, drumul de piatră ce urmează ne duce până aproape de Cabana Pietrele din Munţii Retezat. Dar mai înainte, la un sfert de oră după Cârnic, pe stânga, este Cascada Lolaia: cascadă ce are aproape zece metri înălţime.


Curgerea infinită, urmată permanent de zgomotul cotropitor, ne alertează toţi neuronii adormiţi, ne trezesc cele mai adânci amintiri. Pentru cei care nu cred că se poate trăi din amintiri acest loc le va dovedi contrariul şi privind hipnotizaţi curgerea se vor lansa în lungi aduceri-aminte. Nu ştiu de ce? Sau poate că nu pentru toţi funcţionează, poate este nevoie de vreo cheie secretă, sau de dorinţă.


Am privit volumele de apă despărţite de nasul de stâncă, am privit verdele nemuritor şi am socotit anii care vor trece până când braţele se vor uni în urma dispariţiei stâncii despărţitoare.