Mișcarea; un cânt?

≪Eu nu cînt noaptea căci oricum în cîntecul meu
Soarele pe care-l cînt va sfîrși prin a deveni noapte. 
          Eu nu ignor ceea ce uit,
          Cînt numai ca să-l uit.


Ce n-aș da eu să pot suspenda, fie doar și în somn,
Apolinicul curs, și să mă descopăr,
          Chiar dacă nebun, geamănul
          Unei ore nepieritoare!≫

2 septembrie 1923

Pessoa (Ricardo Reis) - ode și alte poeme

Mișcarea este ceea ce face ca mediile să se amestece, omogen sau eterogen.

Mișcarea fără medii, chiar singulare, ar însemna repaos. Ceea ce se mișcă se naște într-un mediu și se pierde în altul.

Ne pierdem prin medii, și pentru a le împărți, folosim mass-media ca mijloc de informare, care a devenit mijloc de intoxicare. Ca o singură reflectare și cu asta termin, nimeni, dar nimeni nu recită o poezie la buletinul de știri, altfel am deveni nebuni și nimeni nu ne-ar stăpâni. Cine își permite un asemenea risc?!


____________________________________
Pessoa (Ricardo Reis) - ode și alte poeme, ed.Paralela 45, 2004, pag.39.

Pessoa

photo

http://www.zimbojam.com/culture/literary-news/1898-richard-zenith-talks-poetry-identity-and-pessoa.html

Zi după zi aceeaşi viaţă este mereu aceeaşi.

    Ceva ce decurge, Lidia, 

Din ceea ce sîntem decurge şi din ceea ce

    Nu sîntem.

Abia cules, fructul putrezeşte; şi cade

    Atunci cînd nu este cules.

La fel şi fatumul, fie că-l căutăm

    Fie că-l aşteptăm. Hazard

Astăzi, totdeauna Destin, fie sub una, fie sub altă

    Formă străină şi invincibilă.

2-9-1923 
Pessoa ( Ricardo Reis), ode şi alte poeme, ediţia bilingvă, ed. Paralela 45, pag.45

Dia após dia a mesma vida é a mesma.

Dia após dia a mesma vida é a mesma.

    O que decorre, Lídia,

No que nós somos como em que não somos

    Igualmente decorre.

Colhido, o fruto deperece; e cai

    Nunca sendo colhido.

Igual é o fado, quer o procuremos,

    Quer o esperemos. Sorte

Hoje, Destino sempre, e nesta ou nessa

    Forma alheio e invencível.

2-9-1923


Odes de Ricardo Reis . Fernando Pessoa. (Notas de João Gaspar Simões e Luiz de Montalvor.) Lisboa: Ática, 1946 (imp.1994). - 85.

Iată ce scrie traducătorul Dinu Flămând:
"Orice tentativă de poetizare ornamentală e reprimată din faşă, cu acea stoică rectitudine a lucidităţii la care Pessoa însuşi apela dacă îl asalta vreo iluzie."

     Fără a şti limba spaniolă, primul vers are cantabilitatea latină a unei înfăţişări, şi ea există fiind vorba de viaţă; de ceea ce vine.