Se afișează postările cu eticheta Paul Klee. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Paul Klee. Afișați toate postările

sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Cioran fericit: a văzut peștele de aur

http://reproart.com.au/images/paul-klee-the-goldfish.jpg

≪
26 ianuarie
   Expoziție Klee. *
   O oră de desfătare. În același timp grațios și profund, poetic și elaborat. Puține expoziții m-au făcut mai fericit.
≫

*Prima expoziție publică a lui Klee în Franța, deschisă la Muzeul Național de Artă Modernă, între 25 noiembrie 1969 și 16 februarie 1970. (N.t.)

Cioran, Caiete III, 1969-1972, Humanitas, 2010, traducere din franceză  Emanoil Marcu și Vlad Russo, pag.155-156.

duminică, 18 decembrie 2011

UMBRA LUI ULISE - Takashi Arima

Paul Klee
Viziunea Europei
Pe insula Rodos

Ceva mai de mult decât odinioară
Fiica unui rege fenician
Pe când culegea flori de iacint şi de violete într-o zi de primăvară
    fu atrasă de răcoarea brizei din larg
Se dezbrăcă voind să se scalde
Lungile plete blonde se răsfirau
Pe spatele ei splendid de băiat ratat
în aceeaşi clipă Zeus, stăpânul cerurilor
De pe sublimele înălţimi ale sacrului munte Olimp
Pe când îşi plimba privirea pe deasupra lumii de jos
Fu izbit de neasemuita frumuseţe a copilei
Ca să se ferească de gâlcevitoarea gelozie a bătrânei neveste
Se transformă într-un taur alb, cu ochii blânzi
Şi se apropie încetişor de tânăra fată de pe plajă
Europa şi taurul
Deveniră prieteni apropiaţi de joacă
Când călărea asemenea unei amazoane în spinarea sa
Lui îi făcea mare plăcere să alerge
Şi iuţind pasul, să intre în mare
Reîntorcându-se în insula natală ca să-şi astâmpere poftele
Şi astfel mulţumită ar fi trăit Europa până la capătul vieţii


Suntem acum în 1993 la jumătatea lui mai în salonul de la Melatron ton Ippoton
Un planşeu din primul secol al erei noastre
Ce-a adus din insulă către nord un motiv
Relatând Seducerea Europei e aici încrustat
Stând în faţa acestui tablou vibrând de culoare
    îmi apare deodată harta Europei
Grecia şi Italia ar fi picioarele alergând
Danemarca pesemne e capul
Beneluxul faţa
Maastrich buricul
    în timp ce Germania şi Franţa
Ar fi coapsa stângă şi cea dreaptă
Anglia şi Irlanda extremităţile unei mâneci şi mâna sa dreaptă
Ca şi cum aş rezolva un puzzle
    încerc să introduc în joc toate ţările Uniunii Europene.



Paul Klee

O scurtă Odisee
Muză,
mai povesteşte-mi despre bărbatul mult iscusit care, 
după ce-a dărâmat zidurile sfinte ale Troiei, 
a rătăcit vreme îndelungată prin cetăţile multor neamuri
şi le-a iscodit obiceiurile.
Cântul I din Odiseea

Purtând T-shirt şi ochelari de soare
Iată-l pe Ulise al meu
Traversând Atena tuşind ca un astmatic
Pe străzile sale pline de fum şi de ambuteiaje
Oh, Musha, roagă-te
Pentru băieţandrul dintr-o îndepărtată ţară din Asia
pe care paşii l-au adus până aici
Pe spatele maioului său alb un citat din Homer
Iată-l pe Ulise al meu
Pe drumurile bătătorite-ale Greciei
Traversându-i crestele se minunează de surpatele sale ruine
Oh, Musha,
povesteşte-mi pe îndelete eternul reînceput al acestor bătălii
Prefăcându-se a cânta din acea harfa desenată ce o poartă sub braţ
Iată-l pe Ulise al meu
Desfăcându-şi velele pe o mare egeeană straşnic de poluată
îndepărtându-se de coastele ce foiesc de turişti şi de mizerii
Oh, Musha, de-ar auzi ei
groaznica mânie a lui Poseidon, Zeul Mărilor
Cu T-shirt-ul său de talie mică, udat de sudoare
Iată-l pe Ulise al meu
Rătăcind prin văgăunile insulelor modernizate urmărind iluzia
Zburătoare a fluturelui Apolon acum pe cale de dispariţie


Oh, Musha, cântă-mi legenda
Ce tocmai se aşează
Pe buzele lipsite de viaţă ale lui Homer



Paul Klee

împrejurimile Delfi-ului

într-o curte o turmă de vreo duzină
de oi pesemne
Păscând pe-ndelete iarba cosită
Clinchetul tălăngilor ei mă urmăreşte
Pe panta abruptă şi
golaşă a stâncilor cenuşii
Pe câmpiile smălţuite cu vechile ferme
Pămătufurile grozamei se unduiesc
O fetiţă cu părul buclat se joacă de-a mama
Un băieţel cu picioarele lungiface ture cu bicicleta sa veche
Deasupra dormitorului dintr-o vilă abandonată
Ferestrele se izbesc sub mugetul
vânturilor muntelui
E jumătatea lui mai,
sub un cer acoperitce se-ncarcă de-ntunerec
Iată-mă deodată străin singur cu mine însumi

Paul Klee
La poalele muntelui Parnas


O revărsare de grozamă în floare
Pământ acoperit de măslini
Un drum mărginit de ciprişi
negri vârful lor o săgeată spre cer în lături,
zdrenţărosule...
Şi însuşi regele Laios nu va mai fi în curând
Au dispărut odată cu el
soldaţii ce scoaseră armele a dispărut Oedip
La poalele muntelui văgăuni în care zeii sălăşluiesc
Lungile autocare de linie ce fac naveta pe
drumurile pavate
Scuipă un fum negru
în anticul sanctuar rămâne
Apolon printre sculpturile gravate
Cu decrete şi stânca, acum restaurată, ce-a fost centrul pământului.
Hoarde de filistini în vacanţă

http://www.scribd.com/doc/9747408/Takashi-Arima-Umbra-Lui-Ulise

vineri, 29 iulie 2011

Un bilet sprea scump în azil




Sun and Moon (Subtitled Starker Traum)
Paul Klee 
(1879-1940/Swiss)
Private Collection

Am introdus intenţionat "sprea" în titlu, greşeala mea, indicaţia dorită se referea la direcţia care, odată aleasă se dovedeşte a fi prea scumpă: "spre" cu "prea", graba elocvenţei a născut cuvântul. Rotundul oratoricii şi întoarsa retoricii ar putea suplini ideatic titlul: multe pot suplini pe celelalte, toate în felul lor sunt de neînlocuit, de aceea în final pot scrie că nu m-am grăbit, pur şi simplu am scris.


Povestea mea începe cu o dorinţă; felul în care omul aplecat de ani răspunde tuturor dorinţelor celor cărora le-a dat viaţă. Omul nostru simte că se pierde, în ceea ce el crede ca fiind ultima clipă, se apucă de donat, de împărţit, de mulţumit, o reflectare prin care crede că mai poate câştiga în ultima rundă cu viaţa ceva pe acest pământ. Este aici o întâlnire a senectuţii cu vigoarea unei societăţii care-l acoperă, îi doreşte pensia, casa, avutul agonisit; toate repede, ca un zar aruncat, totul ca un râu care trecut te traversează într-o lume a hazardului: pensia s-ar putea să nu o mai iei, casa este vândută de mult de prezumtivii moştenitori, conturile devalorizate.


Vine vremea când trebuie să te aşezi, în felul orizontal, în acel fel în care trebuie să priveşti totul de la orizontală; verticala este pentru cei tineri!


Vine vremea când simpatizezi cu spectacolul oferit de 180 de grade, ştiţi mersul biped ne oferă doar 90 de grade, să fie asta o descătuşare a înţelepciunii oferite de anii care te culcă la pământ?


Oferta vieţii constă de fapt în unghiul pe care datorită vârstei nu-l poţi cuprinde. Atunci când te poţi roti, ai devenit suflet. Că suflet, pentru mulţi suflet însemnă spirit, sau simulacru al persoanei ce-a existat; asta chiar nu mă interesează, totul se revarsă în unghiul final în care el şi-a văzut existenţa.


Paul Klee, într-o imagine în care a unit omenescul, adică ziua cu noaptea, mişcarea cu repausul, dorinţa cu visul, în final de ce să nu scriu că a unit soarele cu luna, a reuşit să-l culce pe om, pentru ca el să vadă la 180 de grade. Ori eu în acest azil, pe care copii mei mi l-au cumpărat cu preţul existenţei mele, nu reuşesc să fac asta, sunt privat de ceea ce se numeşte, simplu, libertate.


Am vândut tot pentru a acoperi datoriile copiilor şi ei drept răscumpărare a zilelor mele m-au internat, căci ăsta este cel mai bun cuvânt, m-au internat la un azil. Aici zilele mi-s numărate şi scriu asta din unicul motiv că, de fapt, aceşti torţionari, slujbaşi ai acestui stabiliment necrofil, nu mă lasă să privesc viaţa la 180 de grade.