Se afișează postările cu eticheta Takashi Arima. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Takashi Arima. Afișați toate postările

duminică, 18 decembrie 2011

UMBRA LUI ULISE - Takashi Arima

Paul Klee
Viziunea Europei
Pe insula Rodos

Ceva mai de mult decât odinioară
Fiica unui rege fenician
Pe când culegea flori de iacint şi de violete într-o zi de primăvară
    fu atrasă de răcoarea brizei din larg
Se dezbrăcă voind să se scalde
Lungile plete blonde se răsfirau
Pe spatele ei splendid de băiat ratat
în aceeaşi clipă Zeus, stăpânul cerurilor
De pe sublimele înălţimi ale sacrului munte Olimp
Pe când îşi plimba privirea pe deasupra lumii de jos
Fu izbit de neasemuita frumuseţe a copilei
Ca să se ferească de gâlcevitoarea gelozie a bătrânei neveste
Se transformă într-un taur alb, cu ochii blânzi
Şi se apropie încetişor de tânăra fată de pe plajă
Europa şi taurul
Deveniră prieteni apropiaţi de joacă
Când călărea asemenea unei amazoane în spinarea sa
Lui îi făcea mare plăcere să alerge
Şi iuţind pasul, să intre în mare
Reîntorcându-se în insula natală ca să-şi astâmpere poftele
Şi astfel mulţumită ar fi trăit Europa până la capătul vieţii


Suntem acum în 1993 la jumătatea lui mai în salonul de la Melatron ton Ippoton
Un planşeu din primul secol al erei noastre
Ce-a adus din insulă către nord un motiv
Relatând Seducerea Europei e aici încrustat
Stând în faţa acestui tablou vibrând de culoare
    îmi apare deodată harta Europei
Grecia şi Italia ar fi picioarele alergând
Danemarca pesemne e capul
Beneluxul faţa
Maastrich buricul
    în timp ce Germania şi Franţa
Ar fi coapsa stângă şi cea dreaptă
Anglia şi Irlanda extremităţile unei mâneci şi mâna sa dreaptă
Ca şi cum aş rezolva un puzzle
    încerc să introduc în joc toate ţările Uniunii Europene.



Paul Klee

O scurtă Odisee
Muză,
mai povesteşte-mi despre bărbatul mult iscusit care, 
după ce-a dărâmat zidurile sfinte ale Troiei, 
a rătăcit vreme îndelungată prin cetăţile multor neamuri
şi le-a iscodit obiceiurile.
Cântul I din Odiseea

Purtând T-shirt şi ochelari de soare
Iată-l pe Ulise al meu
Traversând Atena tuşind ca un astmatic
Pe străzile sale pline de fum şi de ambuteiaje
Oh, Musha, roagă-te
Pentru băieţandrul dintr-o îndepărtată ţară din Asia
pe care paşii l-au adus până aici
Pe spatele maioului său alb un citat din Homer
Iată-l pe Ulise al meu
Pe drumurile bătătorite-ale Greciei
Traversându-i crestele se minunează de surpatele sale ruine
Oh, Musha,
povesteşte-mi pe îndelete eternul reînceput al acestor bătălii
Prefăcându-se a cânta din acea harfa desenată ce o poartă sub braţ
Iată-l pe Ulise al meu
Desfăcându-şi velele pe o mare egeeană straşnic de poluată
îndepărtându-se de coastele ce foiesc de turişti şi de mizerii
Oh, Musha, de-ar auzi ei
groaznica mânie a lui Poseidon, Zeul Mărilor
Cu T-shirt-ul său de talie mică, udat de sudoare
Iată-l pe Ulise al meu
Rătăcind prin văgăunile insulelor modernizate urmărind iluzia
Zburătoare a fluturelui Apolon acum pe cale de dispariţie


Oh, Musha, cântă-mi legenda
Ce tocmai se aşează
Pe buzele lipsite de viaţă ale lui Homer



Paul Klee

împrejurimile Delfi-ului

într-o curte o turmă de vreo duzină
de oi pesemne
Păscând pe-ndelete iarba cosită
Clinchetul tălăngilor ei mă urmăreşte
Pe panta abruptă şi
golaşă a stâncilor cenuşii
Pe câmpiile smălţuite cu vechile ferme
Pămătufurile grozamei se unduiesc
O fetiţă cu părul buclat se joacă de-a mama
Un băieţel cu picioarele lungiface ture cu bicicleta sa veche
Deasupra dormitorului dintr-o vilă abandonată
Ferestrele se izbesc sub mugetul
vânturilor muntelui
E jumătatea lui mai,
sub un cer acoperitce se-ncarcă de-ntunerec
Iată-mă deodată străin singur cu mine însumi

Paul Klee
La poalele muntelui Parnas


O revărsare de grozamă în floare
Pământ acoperit de măslini
Un drum mărginit de ciprişi
negri vârful lor o săgeată spre cer în lături,
zdrenţărosule...
Şi însuşi regele Laios nu va mai fi în curând
Au dispărut odată cu el
soldaţii ce scoaseră armele a dispărut Oedip
La poalele muntelui văgăuni în care zeii sălăşluiesc
Lungile autocare de linie ce fac naveta pe
drumurile pavate
Scuipă un fum negru
în anticul sanctuar rămâne
Apolon printre sculpturile gravate
Cu decrete şi stânca, acum restaurată, ce-a fost centrul pământului.
Hoarde de filistini în vacanţă

http://www.scribd.com/doc/9747408/Takashi-Arima-Umbra-Lui-Ulise

luni, 14 februarie 2011

O scurtă Odisee de Takashi Arima



Muză, mai povesteşte-mi despre bărbatul mult iscusit care, după ce-a dărâmat zidurile sfinte ale Troiei, a rătăcit vreme îndelungată prin cetăţile multor neamuri şi le-a iscodit obiceiurile.

Cântul I din Odiseea
Purtând T-shirt şi ochelari de soare
Iată-l pe Ulise al meu
Traversând Atena tuşind ca un astmatic
Pe străzile sale pline de fum şi de ambuteiaje
Oh, Musha, roagă-te
Pentru băieţandrul dintr-o îndepărtată ţară din Asia
pe care paşii l-au adus până aici
Pe spatele maioului său alb un citat din Homer
Iată-l pe Ulise al meu
Pe drumurile bătătorite-ale Greciei
Traversându-i crestele se minunează de surpatele sale ruine
Oh, Musha, povesteşte-mi pe îndelete eternul reînceput al acestor bătălii
Prefăcându-se a cânta din acea harfa desenată ce o poartă sub braţ
Iată-l pe Ulise al meu
Desfacându-şi velele pe o mare egeeană straşnic de poluată
îndepărtându-se de coastele ce foiesc de turişti şi de mizerii
Oh, Musha, de-ar auzi ei
groaznica mânie a lui Poseidon, Zeul Mărilor
Cu T-shirt-ul său de talie mică, udat de sudoare
Iată-l pe Ulise al meu
Rătăcind prin văgăunile insulelor modernizate urmărind iluzia
Zburătoare a fluturelui Apolon acum pe cale de dispariţie

Oh, Musha, cântă-mi legenda
Ce tocmai se aşază
Pe buzele lipsite de viaţă ale lui Homer
.
Takashi Arima, Umbra lui Ulise - Poeme, Prefaţă, traducere şi note de Ion Cristofor
Cluj-Napoca, 1997

foto de pe:
http://agonia.ro/index.php/author/0033132/index.html