Senzația

Tipul acela antic ce povestea că „apropierea” și „depărtarea” ține de senzație avea dreptate.
Eu cu cât mă apropii mă divulg, cu cât fug devin vulg.

În fața mea muntele, obosind ajung în vale.
Așa îmi dispare senzația de oboseală.

După apus

Crepuscular Koroni port

Tainic, fiecare luminiță arată ceva, toate unite în comun prin ceea ce ține de om. Soarele fiind divin, prin apusul său lasă loc luminii oamenilor, cea proteică înlocuită de cea prometeică. Crepuscular și ubicuu Zeul este prezent și prin coridoarele lăsate necercetate, bântuie oamenii, îmbrăcați în case, mașini, bărci, avioane.

Lumina oamenilor este invizibilă Zeului, fiind artificială, cunoscută, lipsită de frică. Lumina oamenilor le arată faptele, mersul, căutarea. De urmele acestei lumini Zeii fug, uitătura lor este cea a oamenilor, o întoarcere orfică în spate, în fapt oamenii au uitat nerăbdarea, transmisă de acum zeilor.

Într-un orizont frânt și triunghiular, catargele iahturilor apăsau la nord vârfurile muntelui Ithome, aproape de vârf, Messinia; cetate uitată de zei, cotropită de spartani. Este o greutate să privești în minte istoria atârnată de vârfurile unor catarge.

De pe un catamaran se auzea muzică, un ritm neștiut pe aici, venit din Africa prin America. Lumea știută de mine se schimbă, ceea ce aduce vântul antichității din spate, pe o corabie cu catargele goale, lasă un imens gol în fața ei, prin nemișcare, prin lipsa umbrelor.

Nemeea, privind în spate urma unei viitoare acropole

Nemeea 2015

Într-un șir lung de coline, pornind de la Micene (Mycenae), de la Profetis Ilias, culmea cea mai înaltă din jurul cetății lui Agamemnon, ajungem spre nord-vest la Nemeea.

Între Kalentzi și Soulinari, două sate, se naște o colină pregătită pentru o akropolă; templu pe un deal, pe o înălțime.

În spatele templului lui Zeus, spre Corint, un deal ne apare plat, ca și cum cineva a pregătit locul spre a înălța un templu.

Știind asta, coloanele prăvălite în urma cutremurelor, indicând sarcina, cele reconstruite, revărsând efortul, nu pregătesc nimic în afara unei priveliști înălțătoare unui templu asemeni celui din insula Egina, Aphaia.

Închipuirea unei treziri

Lachanou beach, near Koroni

Plaja urma linia dreaptă asemeni spinării unui dragon, iar în spate, cumva, lua formă coada lui. Pietrele păreau așezate asemeni solzilor, iar nisipul arăta ca transpirația unei zile de zbor. Totul trebuia întors drept, astfel ca marea să pară vânt. Din faleza uriașă pornea o aripă de-a lungul pământului, pe când cealaltă era îngropată simetric în sol.

Pe dragonul ăsta nu l-a văzut nimeni până acum și nici eu n-aș fi băgat de seamă dacă sforăitul lui n-ar fi urnit cuiburile de vulturi ascunse printre plopii mai înalți ca chiparoșii ce străjuiau valea prin care un firicel de apă încă se strecura spre mare.

În căldura unei zile de august bolboroseala animalului preistoric mișcă plaja asemeni unui cutremur și toate păsările agitară văzduhul în așteptarea primejdiei. Bestia se ridica, dar o barcă aflată aproape de mal se rostogoli spre capul dragonului izbindu-l în frunte. Înainte să-și dea seama ce se întâmplă, capul se plecă și se scufundă din nou în mare, lăsând trupul la fel cum a fost înainte.

Privitorul, un pictor, a promis atunci că va picta tabloul privind ridicarea dragonul din timp și spațiu.
Tablou pe care îl mai aștept și astăzi.

Existență

Historical and Folklore Museum of Kalamata

„Îmi povesti apoi cu resemnare că niciodată nu izbutise să-i scoată din cap bătrînei Eroria, priceputa lui menajeră, credința că era coborîtoare dintr-o balenă eșuată în golful Hotuiti. Eroria îi răspundea că el n-avea de unde să știe, chiar dacă era preot, pe cînd ea știa lucrul acesta de la tatăl ei, care îl știa de la tatăl lui, care îl știa de la părintele lui și acela știa cel mai bine ca oricine, din moment ce el însuși fusese balenă !”

Thor Heyerdahl, Aku-Aku, Ed. Științifică, 1961, pag.173.