Tipul acela antic ce povestea că „apropierea” și „depărtarea” ține de senzație avea dreptate.
Eu cu cât mă apropii mă divulg, cu cât fug devin vulg.
În fața mea muntele, obosind ajung în vale.
Așa îmi dispare senzația de oboseală.
“Să nu te izolezi de lume. Nu-ţi ratezi viaţa când o pui in lumină. Tot efortul meu, în toate situaţiile, nenorocirile, deziluziile, se îndreaptă spre reluarea contactelor. Până şi în tristeţea asta din mine, câtă dorinţă de iubire şi câtă beţie chiar şi-atunci când nu văd decât o colină în aerul serii. ... Esenţialul: să nu te pierzi şi să nu pierzi ceea ce, din tine, doarme în lume.” Albert Camus, Caiete
La mulţi ani cu cât mai multe depărtări aprop(r)ietoare!
RăspundețiȘtergereLa mulți ani! Uneori ne apropiem de alții privind în depărtare, nu că felul acesta ar fi vreun adevăr.
Ștergere