 |
| Imagine captată în intersecție de pe bicicletă |
Asemenea unui opis trebuie să povestesc prima mea întâlnire cu dragostea, cu aia adevărată.
Eram în liceu și nu pot sigur să-mi amintesc dacă eram în clasa a XI-a sau a XII-a, sigur spectrul unei nereușite la examenul de facultate începea din clasa a XI-a și de aceea mă leg de acel an, pentru că părinții mei mă tot împingeau să mă duc la meditații, ceea ce eu consideram o pierdere de timp. Pierdere de timp nu pentru că eram un elev eminent și pentru faptul că timpul meu liber de după-amiaza ar fi fost limitat și pierdut în teoreme și ecuații prelungite.
De fapt ce făceam eu după-amiaza?
Stabileam recorduri. Mă întâlneam cu prietenii, făceam poze și a doua zi le aveau, dis-de-dimineață.
De data asta am reușit să fac o poză de pe bicicletă, într-o intersecție, în felul meu, în dorința mea și ea din poză era chiar fata pe care o urmăream de un an întreg, colegă de liceu mult mai mică decât mine. Ajuns acasă am developat repede și-am mărit imaginile cât am putut de mult, am întrebuințat revelatoare scoase din frigider, cu timpi mari de cristalizare, astfel că granulația obținută era foarte fină și de la cele zece minute am ajuns la o jumătate de oră developarea filmului.
Țin minte că era o sâmbătă la fel ca asta și pe la ora nouă, zece seara, eram la ușa fetei pe care o iubeam în secret. Credeam -atunci, că surpriza unor fotografii de-un sfert de metru pătrat o vor lăsa în brațele mele. Surpriza a fost că a deschis mama, și felul în care m-a invitat în hol, alături de-o amabilitate expusă sumar m-a intimidat pe loc și fuga mea a fost oprită de ușa împinsă cu piciorul ei.
- Ai deci niște poze, uitându-se ea la blocul meu de desen -de parcă nu știa.
Am rămas înțepenit între lumina de hol și cea din bucătărie, cu mâna pe clanța de la baie în timp ce doamna-mi smulse blocul de desen. Prin asta mă invitase în sufragerie;
- Soțul meu tocmai ce le-a dus pe fete la țară, se întoarce mâine; vrei să iei loc să ne uităm la poze împreună?!
Am descoperit repede un fotoliu cuprins de-un colț de cameră, în umbra unei perdele, ce-mi amintea de Twin Peaks. Doamna s-a așezat în fața unei măsuțe, picior peste picior. A deschis, impropriu pozele erau mai mari decât formatul de bloc A3, a cules mai bine spus, imaginile și le-a așezat pe măsuță asemnea unui puzzle; privind la ele m-a întrebat:
- O vrei pe Nicoleta?
O secundă mai târziu picioarele ei defilară prin aer asemeni unor săgeți trase cu boltă în întâmpinarea unor inamici presupuși a fi în partea cealaltă a unui obstacol nedefinit de înalt. În toată această nedefinire, negrul ei dintre picioare a părut cel mai bine definit și odată cu aterizarea m-a întrebat din nou:
- Dacă o vrei pe Nicoleta, trebuie să mă vrei și pe mine?!
Alături de mine, mâna ei mă apuca cu hoție. Ajunsese în colțul acela întunecat în care eu mă credeam nu numai stingher, dar și bine protejat, direct între picioarele mele. Sigur că eram excitat și mai mult chiar, mama nu arăta deloc rău. Așa fiică, așa mămică, spuneau colegii mei.
- Dragul meu, ceea ce vei primi acum, n-ai să uiți nicioadată, cu sau fără Nicoleta în viața ta!
Și puțin mai târziu a alunecat între genunchii mei.
Mai târziu chiar, stăteam eu în genunchi, iar doamna, în fața mea, asemeni unei iepe de povară se pârțâia tot timpul când schimbam direcția.
N-am putut să o înduplec și a venit peste mine împreună cu un parfum pe care toată viața mea mai apoi l-am căutat și nu l-am regăsit. Mă sufoca coborâtă peste fața mea, iar eu habar n-aveam ce trebuie să fac. Nervoasă s-a sculat și după un duș scurt m-a invitat la o țigară în bucătărie; acolo, din nou picior peste picior, mi-a explicat cum stă juisarea și cum trebuie să fumeze femeile.
Noaptea aceea a fost de pomină și n-am închis nici un ochi. Dimineața am ieșit pe ușă atârnat de blocul meu cu poze. Pe Nicoleta nici n-am dorit să o mai văd după toate acestea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc