Ruth - a doua poveste de ieri

Timișoara, P-ța Victoriei, la centru

N-am prins adolescența într-un jurnal, amintiri vagi mă lansează în cugetări cinice în care de ce nu, sau de ce da ...! N-a existat vreo aventură care să-mi scoată la vârsta mea pantalonii scurți la uscat.

Pubertatea; marcată de erori asupra sexualității, mi-a dat igiena morală în a căuta iubirea făcătoare de minuni. Atunci când a venit, căci povestea am relatat-o, eu i-am tras-o mamei, mamei ei, făcătoare de minuni.

În final nici-o văduvă nu este prea singură.
Acum când scriu rândurile astea, pot să-mi amintesc de marea mea iubire de la patruzeci de ani, atunci când am fost lovit -eu în mașină, de o tânără studentă -ea în mașină, în parcarea din fața Primăriei.

A urmat o lungă discuție asupra erorii, undeva la umbră, la o cafea, aproape de teatru.
N-am băgat de seamă că asigurarea ei era expirată, că șoaptele ei erau din ce în ce mai tăcute, sau că am plătit în final nota de plată cu tot cu accidentul matinal.

Sigur că un număr de telefon mi-a lăsat; că la câteva zile de așteptare -și eu mi-am lăsat un număr de telefon, am încercat să rezolv ceva.

Atunci mi-a răspuns mama, mama ei, mama tuturor accidentelor și ghinioanelor din lume.
Mama ei arăta bine și în lipsa tuturor circumstanțelor am futut-o, de fată nici gând, n-am mai văzut-o de atunci. Mult mai târziu am aflat că fut o văduvă. Am încetat din respect relația. Ce ironie!