Poarta Nordică

Micene, Mycenae

Poarta Nordică, locul după care soarele poate nu ajunge niciodată. Nordul ce semnifică nu numai întuneric, dar și frig. La Micene, Poarta Nordică, respectă întocmai misterul, este poarta pe unde a fugit Orestes după crima comisă din răzbunare. Nu fugi niciodată pe poarta din față, ci pe cea din spate. Poarta din spate care este Poarta Nordului, poarta evadării în fapt.

Scurt preambul

de la Homer citire

Înaintea războiului, zeii cer un sacrificiu.
Sacru, sacrificiu, ce cuvinte!
Și marele general primește visul dăruit de zei prorocului Tiresias.
Să moară fiica ta preferată, Ifigenia, de vrei mărire.
Atunci Agamemnon  se ridică și strigă; și eu am avut un vis!
Zeii:
Dar nu ne interesează!
Agamemnon nu mai are putere să intervină, visul său era visul zeilor.
Și lasă ca fiica sa să moară pentru a birui la Troia.
Ca mai târziu, după aproape zece de ani, să moară cuprins de o plasă de pescuit prin care intrau cuțite adânci.
Murea la el acasă, omorât de soția sa Klitemnestra.
Zeii priveau cu ură scena (skena).
Sacrificiul trebuia dus, cel puțin până la capăt, dar marelui rege de la Mycenes nu i s-a răspuns visului (coșmarului) că fiul său cel mai iubit va trebui să-și omoare mama.

Dinspre, de acolo, de la ei; grecii antici...

Săgeata slobozită de Paris de pe zidurile Troiei, spre călcâiul lui Achiles, a fost călăuzită de Apollo. Zeul Luminii ţinea partea troienilor împreună cu alţi zei olimpieni. În ceea ce întreprinde omul, zeii sunt de partea lui sau dimpotrivă.

Undeva în mintea zeului lucrurile stau altfel decât în mintea omului şi totuşi după toate cele petrecute omul le pricepe şi se închină zeului şi-l laudă pentru înţelepciunea sa. Spre amurgul vieţii omul păleşte şi mintea-i o ia razna, el gândeşte că totuşi zeul, în marea lui cunoaştere, putea să dea faptelor din tinereţea lui o altă turnură. Dar omul este bătrân deja şi lipsa sa de voinţă nu-i mai poate provoca vreo schimbare, iar zeul îl priveşte cu condescendenţă.

Fiind la Delphi, exilat în Focida, la sora tatălui său; Orestes, primeşte poruncă prin gura Pythiei să-şi răzbune tatăl, pe Agamemnon; acel brav conducător de ahei ce-a îngenuncheat Troia. Dar Apollo îl ura pe Agamemnon îndeajuns să-i dorească moartea. Îl ura pentru că nu l-a ascultat când i-a cerut să nu se atingă de Cassandra, fiica Hecubei, regina Troiei, soţia lui Priam.

Acum Zeul îl îndeamnă pe Orestes la crimă, la răzbunare. Prin asta arătând cât de mult le place lor, zeilor, ceea ce oamenii doresc cu putere şi ţin asta în străfundul inimii lor.

Orestes duce la îndeplinire nu numai voinţa zeului, dar îşi îndeplineşte şi scopul. Fuga lui de la Micene a avut un scop, întoarcerea spre răzbunare. Odată îndeplinit acest scop, Apollo se retrage şi el. În schimb apare Zeus, Marele Judecător şi conchide: Orestes trebuie pedepsit şi trimite „furiile” pe acesta.

_____________________________________

Furii (lat. Furiae; Dirae) Corespondent roman pentru cele 3 Erinnys din mitologia greacă; numite de romani Alecto, Magaera, Tisiphone, Furiile sunt fiicele zeiţei Nox ( - Nix); atributele cu care au fost investite de zei sunt: înfrânarea răului, potolirea certurilor şi urii între oameni. Totodată, Furiile patronează răzbunarea pentru sângele vărsat al părinţilor, iar după o definiţie a lui Vergiliu (Eneida, III, 331), ele chinuie pe ucigaşi, provocându-le mustrări de conştiinţă.

Erinnys; Eumenides (Allekto, Megaira, Tisiphone) Zeiţe ale răzbunării şi blestemului

(- Nemesis), în mitologia greacă, socotite genii feminine pedepsitoare. Erinnys erau reprezentate cu aripi pe umeri şi cu şerpi pe cap în loc de păr. Au fost născute de Gaia, după ce s-au zămislit din sângele scurs din mădularul mutilat al lui Uranos: ele urmăreau mai ales pe ucigaşi, chinuindu-i cu neîncetate mustrări de conştiinţă, dar totodată pedepseau încălcarea legilor nescrise ale tradiţiei, răzbunând nesocotirea dreptului familial şi vărsarea de sânge omenesc (- Furii).

Definiţii din

Dicţionar de Mitologie Generală de Victor Kernbach, Ed. Albatros, Buc.1983, pag. 230 şi pag. 196.