Ecce homo (II)

Casa magiei albe de la Șinca Veche

Pentru ca lucrurile să se petreacă minunat, tot în Șinca Veche, la drumul mare, marcată pe asfalt cu semne magice, greu de descifrat în logică, ușor de aberat, avem casa magiei albe. Autorii, probabil proprietari, duc mai departe ceea ce biserica a deturnat și ascuns, eliberează energii pentru a nu se pierde din substanța primordială ce dăinuie în aceste locuri misterioase.

Casa ce stă să cadă, gardul deja prăbușit, au lipite imagini amestecate ce încearcă să transmită anumite mesaje. Elementul predominant este crucea creștină la fel ca la orice loc sfânt creștin catalogat de instituția bisericii ortodoxe române. Numai că aici, într-o mizerie și sărăcie lucie, biserica nu a putut pătrunde prin mijloacele ei pământești (a se citi preoțești), ba chiar a fugit de aceste însemne.

Am alăturat două afișe, bizare, aflate pe fațada casei.
Dintre toate figurile, Albă ca Zăpada le-a luat fața la toate.

Poarta și gardul

Fără să întreb pe nimeni, pătrunzând în curte, am dat de locatari, care erau ocupați cu niște musafiri.
Cei dinaintea mea, priveau mirați în jurul lor și ascultau ceea ce bărbatul, trecut de șaizeci de ani, le explica cu multe amănunte. Amănunte greu de înțeles și de descifrat.

Fenomenul regurgitării la supraplin, frecvent în lumea animală, dar mai ales în cea umană, este descris amplu și în curte, unde înghesuite stau tot felul de figuri, agățate de ziduri, de ferestre, de acoperiș. Un profil psihologic al locatarilor iese repede la iveală datorită rătăcirii într-un dialog incoerent, instalarea grăbită a evocării unor primejdii ce ne înconjoară și a pierderii acuității energetice din jurul nostru.

Care este diferența între omul ce a trăit în grotă, la doar câțiva kilometri distanță de acest loc, și acești oameni ? -am văzut-o și pe femeia ce locuia în această casă!

Grota a luat naștere ca un adăpost și toate însemnele, scrijeliturile, reprezintă fricile omului din acel moment. Orice urmă îl ajuta să pășească înainte, prin întunericul dat de necunoaștere. Astăzi fricile nu au încetat să apară, ele, într-o formă elevată sunt mai puternice decât în trecut, dar mai blânde ca acțiune imediată.

Dacă oamenii aceștia devin sfinți, în câteva secole se vor naște noi altare și noi pelerinaje; se va găsi sigur în fântâna din curte, izvorul tămăduitor ce vindecă repede rătăcirea minților.

Sub același soare

„Dacă într-un anumit sens se poate spune că religia constă într-o umanizare a legilor naturale, iar magia într-o naturalizare a acțiunilor umane - tratarea anumitor acțiuni umane ca și cum ele ar fi o parte integrantă din determinismul fizic - nu este vorba aici de termenii unei alternative sau de etapele unei evoluții.

Antropomorfismul naturii (în care constă religia) și fiziomorfismul omului (prin care este definită magia) constituie două componente totdeauna date și la care variază numai proporțiile.

Așa cum s-a arătat mai sus, una implică pe cealaltă. Nu există religie fără magie, așa cum nu există magie care să nu conțină cel puțin un dram de religie. Noțiunea unei supranaturi nu există decât pentru o umanitate care își atribuie sieși puteri supranaturale și care împrumută în schimb naturii puterile supraumanității sale.”

Claude Levi-Strauss, Gândirea sălbatică (La pensée sauvage-1962), VIII, 1970.

Umanul - religia

Magia - natura