Demitizare lacustră

Timișoara, de pe podul Decebal spre P-ța Traian, pe stânga

Muzeul de Arheologie și Istorie Națională Athina

Este vorba de mersul pe apă, de felul în care acoperișul ne protejează de apă, în final de fuga hetairei în liniștea nopții.

Renașteri, morți, sevraje - à la Kerouac

Muzeul de Arheologie și Istorie Națională din Athina (Atena)

≪ Pentru o clipă doar, reușisem să ajung la acea culme a extazului pe care dorisem dintotdeauna să o ating, ieșirea completă din timpul cronologic în tărâmul umbrelor veșnice și miracolul simțit în întunecimea lumii muritoare și senzația că moartea mă îmboldește să merg înainte, ca o fantomă care se urmărește pe sine însăși, iar eu mă grăbesc, precum marinarii legați la ochi, pe o scândură de unde toți îngerii s-au aruncat în genunea sfântă a necreatului pustiu, ei , îngerii, preaputernice și de neînchipuit  străluciri ale Miezului arzător al Minții, infinite tărâmuri ale belșugului deschizând aripile și prăbușindu-se în fermecate roiuri de fluturi ale paradisului.


Auzeam un murmur și-un foșnet indescriptibile care nu erau în auzul meu, ci veneau de peste tot și nu aveau de-a face cu sunetele. Am înțeles că murisem și renăscusem de infinite ori, dar nu-mi mai aminteam, deoarece trecerile din viață în moarte și înapoi la viață sunt atât de lesnicioase, o lucrare magică și inutilă, ca totala obișnuință și profunda ignoranță a gestului de a adormi și de a te trezi de un milion de ori.


Am înțeles acum că doar stabilitatea Minții lăuntrice făcea posibil acest du-te vino al nașterii și al morții, aidoma vântului care încrețește suprafața pură, senină, a oglinzii unei ape. Simțeam pendularea blândă a extazului ca pe o doză de heroină injectată în vena principală, ca pe o înghițitură de vin băută într-o după-amiază târzie, și m-am cutremurat. Picioarele mă furnicau. Credeam că am să mor atunci, pe loc. Dar n-am murit și am mai mers mai departe vreo șase kilometri și am cules zece chiștoace lungi și m-am întors la camera de hotel a lui Marylou și am turnat tutunul în pipa mea veche, pe care mi-am aprins-o. Eram prea tânăr ca să înțeleg ce se întâmplase cu mine. ≫

Jack Kerouac, Pe drum, Polirom 2009, pag.246-247