Toată zăpada zilelor trecute a fost adunată la marginea străzii. Astfel s-au creat noi reliefuri după care copiii se ascundeau, unii ascundeau şi gunoaiele în speranţa că odată cu zăpada pe care administraţia oraşului ar fi trebuit să o ridice le-ar fi luat şi lor spurcăciunile. Lucrul acesta din urmă nu s-a întâmplat şi acest început de martie ne-a prins cu munţi de gunoaie în zăpadă sau invers. Faptele acestea nu sunt demne de a fi evidenţiate, popor latin, adaptabil, locuitorii oraşului s-au obişnuit cu peisajul nou creat.
Soarele a venit nechemat şi în câteva zile va topi această masă îngheţată care la origini a fost atât de pură. Deocamdată se ghicesc doar perspectivele. În aceste speranţe se plimba şi lumea. Frigul nu se lăsa înfrânt cu una cu două, de aceea neatenţi deloc la detalii, oameni nu căutau decât deplasări scurte, cu gulerele ridicate, cu căciuli monstruoase şi pasul apăsat.
De vină au fost tot copiii care jucându-se au descoperit acel Fiat, ale cărui contururi i-a făcut pe aceştia să-l deszăpezească şi chiar să se distreze scriind pe el, unii dintre ei, pasionaţi auto chiar s-au mirat necunoscând maşina. Şi joaca lor nu s-a oprit aici, pentru că dorind să vadă şi interiorul maşinii au constat, nu cu mirare, mai degrabă cu frică, că în maşină era un om, mai precis, un bărbat.
A sosit procuratura, poliţia şi salvarea, primii sosiţi au chemat ulterior şi un echipaj de descarcerare, care sosind mai târziu, le-a dat timp oficialilor să se uite, mai de la distanţă puţin în maşină. Un bărbat ce avea pe cap o pălărie gri cu boruri înguste, lăsată puţin pe frunte, el însuşi lăsat puţin pe spate, îmbrăcat cu o haină ce părea a fi sportivă datorită carourilor viu antrenate, haină ce ascundea o helancă ce urca puţin gâtul, helancă de culoare albastru închis; bărbatul părea că doarme. Faţa nerasă doar de câteva zile, ceea ce i-a mirat pe cei deştepţi, arăta vârsta în jurul celor patruzeci de ani de viaţă intelectuală. Ochii închişi, calmi, sub sprâncene frumos arcuite, arătau o paloare obişnuită şi care, odată cu venirea experţilor, care au deschis uşile cu liniare de plastic ce au intrat uşor pe sub chederele celor două portiere, au dovedit că erau vii, căci omul nostru, bărbatul din maşină se trezi.
După ce s-a dat elegant jos din maşină, primul gest al acestuia a fost să se uite la ceas, un Onsa Prefence cu 17 rubine placat cu aur, care apăru ca o salamandră datorită culorii negre de piele, şi să exclame că a întârziat şi apoi uitându-se în jur; întorcându-se, o dată, de două ori, să clipească curios din ochi şi să întrebe anul în care se află, nu numai el, ci toţi din jur. Apoi, să se culpabilizeze:
"Am dormit brusc!"
Acest bărbat, profesor de istorie, a fost dat dispărut acum cincizeci de ani împreună cu maşina sa, un Fiat 350, acum înţepenit privea în jurul său luminile girofarurilor alb-albastre ale salvării, alb-roşii ale pompierilor şi tot aşa, alb cu roşu şi alb cu albastru. Apăsătoare lumini ale timpului.
