Point of view

Surse din orientul îndepărtat

De unde atâta libertate?

Vedere de la Capul Sunion, în spate fuiorul Cicladelor

S-a scris şi se scrie despre libertate cu furtunul pompieristic, metaforele abundă, înţelesurile scufundă orice radicalism, se dau definiţii adică; puţini însă au declarat şi au arătat libertatea!


Pot să afirm că eu am văzut libertatea: mai sus, în imagine, în toată imaginea; se vede libertatea.


Pot da şi adresa, numai că la această oră şi la această zi cred că a plecat deja, bântuie prin lume şi prin conştiinţele oamenilor, mai repede ca Moartea.


Cât a durat?
Exact cât am putut să o prind în aparatul de fotografiat, mai ţin minte bine şi acum emoţia întâlnirii şi a privirii. Clipa pe care unii o numesc revelaţie şi pentru alţii are structură divină la mine a avut culoarea albastră, contrar obiceiului de a fi tristă datorită culorii şi acum mă bucur că am trăit-o.


Ştiu ce ar fi trebuit să urmeze, dar dacă ar fi fost aşa, atunci cine mai scria acum, pentru că nebunia la cei nebuni durează exact cât trebuie şi are lungimea pronosticată de comportamentul schizoid. Cazul de faţă este normal cu un puternic instinct de conservare.


Am consimţit doar să-mi reamintesc.

"Am căutat atât de mult libertatea până mi-am pierdut viaţa"

Bătrânul: Ce ştii tu despre durerea mea?

Tu, care nu eşti decât un ţânc cu caş la gură ce n-a cunoscut vreodată femeia?

Tânărul: Şi tu ce eşti? Un bătrân ramolit!

Cei ca tine au făcut ca astăzi să nu mai am nici o speranţă în viaţă.

Crezi tu că nu pot înţelege durerea pierderii unui lucru doar pentru că,

până acum, n-am avut acel lucru niciodată?

-Extras din „Vremea ciumei”, piesă irlandeză.

Una din paginile jurnalului Doamnei M:

"Tot timpul l-am pierdut în favoarea dovezii; să poţi dovedi că ceea ce faci are în spate o existenţă, că nu scoţi cărăbuşi pe gură, că nu fluturi cuvintele, că nu zbori degeaba, ori s-a dovedit că lucrurile nu stau chiar aşa. Nimeni nu mai are nevoie de dovezi, se îndoapă pe nemestecate calupuri întregi de informaţie, care provenind din filme, audio-book-uri, extrase de pe internet, remix-uri, remake-uri, toate puse de-a valma, fac ca raţiunea să mai aibă timp să le pătrundă, aşa, fără pauză, fără reflectare, la urmă când obosim, dormim.


O ploaie răcoreşte totul, un copac îşi tresaltă frunzele, oameni trec tăcuţi sub umbrele, ploaia le acoperă şoaptele, în faţa lor o baltă mare aşteaptă să fie călcată de-o maşină, iar ei oamenii tăcuţi de sub umbrelă să fie stropiţi, adică treziţi de apa rece aruncată de roata maşinii ce trece-n viteză pe stradă -mai repede ca ploaia. N-am văzut niciodată pe cineva să se arunce în faţa stropilor ce provin de sub roţile automobilelor ce traversează străzile inundate de averse, mai degrabă am auzit oameni înjurând pe şoferii neatenţi şi bineînţeles vinovaţi de trezirile neintenţionate pe care le-au provocat. Străzile murdare, privite tot timpul ca ceva public, lipsit de importanţă, care chiar şi decorate de sărbători nu fac obiectul rostrării.


Am să mă mut în stradă, de acolo n-am să mai am altă ieşire, am ieşit afară. Voi fi cea mai neprotejată, cea mai neasigurată şi în acelaşi timp cea mai lipsită de griji, am uitat, îmi chiorăie stomacul de foame, de aici pleacă toate, de la foame:


« Cînd era strîmtorat de bani, spunea prietenilor că nu cere de la ei pomană, ci pretinde ceea ce i se cuvine. Odată masturbîndu-se în piaţa publică, spuse: "Oh! de-ar fi tot aşa de uşor să-mi astîmpăr foamea frecîndu-mi pîntecul." » *


Am avut obişnuiţa de-a numi cerul liber ceea ce deasupra capului şi a ochilor mei este bolta cerească şi asta de obicei noaptea – n-am auzit pe nimeni privind ziua norii, soarele sau curcubeul şi să zică: „Cerul liber!”, noaptea eu am spus-o de sute de ori. În stradă în schimb, normalitatea era să dormi sub cerul liber, de unde atâta adevăr într-o enunţare simplă a normei nocturne de odihnă?!


Sigur că adevărul care-l dă acest enunţ nu ne convine, şi din celulă pot privi prin ferăstruica crucificată de bare de oţel cerul liber, poate să-mi spună sau să-mi scrie cineva. Alegerea atunci? În felul său, de-a lungul existenţei sale fiecare îşi desăvârşeşte libertatea, poate că unii nici nu pot să o definească şi de aceea se pare că aceştia sunt cei mai liberi.


Prietenul meu a încercat toate acestea: să doarmă pe străzi, să se arunce pe lângă maşinile ce-l stropeau, jandarmii l-au ridicat de pe stradă, doi taxime_trişti l-au luat la bătaie crezând că vrea să se sinucidă, felul divers în care căutăm să alegem cerul liber nu se potriveşte cu statutul nostru, am conchis eu atunci. Nu merită nimic să dovedeşti, o tensiune îţi poate străbate trupul atunci când nu înţelegi şi atunci de ce dovada salvării?! Am pierdut lucruri pe care nu le cunosc, voi pierde în continuare, în spatele perdelei mişcate de vânt, lumea se mişcă."




* Diogenes Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, Polirom, 1997, VI - 46, pag. 204 sus.