Cu 1500 de ani înaintea lui Machiavelli și cu mai mult înaintea noastră

A Marble Figure of a Young Satyr wearing a Theater Mask of Silenus, Roman Imperial, circa 1st Century A.D., with Restorations by Alessandro Algardi, 1628

≪Ambițiosul senator Vincianus fusese implicat în secret în conspirația lui Sertorius Macro, dar îi sfătuise pe complotiști, îi certase, îi oprise și îi făcuse să se abată de la hotărîrile lor cu o artă mulțumită căreia, dacă ar fi reușit, el ar fi fost capul, iar dacă ar fi fost descoperiți, ar fi părut salvatorul Împăratului.≫

Maria Grazia Siliato, Caligula, Polirom, 2006, pag.336 sus.

Silenus

Olympia Museum, Greece

Obstinația și ostentația lui Silenus îl face cel mai dorit.
Circula bancul cu pricina în privința mărimii pe vremea când eram puști.
Femeile dădeau calificative sexului bărbătesc pe care-l doresc, ca în final să termine cu „dar să fie mare”.

Muzeul de la Olympia este poate cel mai plăcut loc pentru a privi; este pe un singur nivel, este foarte spațios, luminos, chiar multă lumină naturală. Pentru a-l privi pe Silenus trebuie să avem privirea educată.

Mai jos o minunată imagine a muzeului pe vremea când Silenus nu era expus.

De la Jamu Mare la Cişmigiu, pe Marcovici

Muzeul Agora, Stoa lui Attalos, Athina, Greece

„ ... Și această lume mitologică a devenit identică omului real, identică materiei imobile, existentă și insesizabilă în spațiu și timp. Căci poate oare cineva considera că aspectul uman al Silenilor este mai puțin real decît aspectul uman al lui Socrate?...”

Gheorghios Kournoutos *

În anii când Orientul Nordic stabilea granițele, România devenea mai mică, al Doilea Război Mondial izbucnea. Gheorghe pleca de undeva din Bucovina, din nordul Prutului, din nordul Nord al tracilor spre Iași. Anii aceia mișcători nu i-au marcat viața, frontul i-a fost invizibil, a învățat să citească și să scrie. Abia prin 48 a putut să-și de-a seama că fusese fiu de „chiabur”, chiar a citit de multe ori cuvântul, dar nu l-a priceput deloc. Ori pentru asta o fugă în Banat, în Vestul vest al lumii de pe atunci însemna poate o evadare.

Gheorghi, cum era alintat, știa să cioplească lemnul precum gospodinele tăiau cartofii pentru a fi prăjiți. Gheorghi construiește o moară la Jamu Mare și ajută sătenii să-și vândă recolta printr-un magazin. Nu poate prin asta să supraviețuiască și duce lână la Capitală. Stabilește relații, reînvie comerțul estic, cel vestic este mort demult. Gheorghe știe că un drum se poate termina sau se poate construi de la sine, din dorință. Gheorghe este un om doritor.

Cineva știe cine este Gheorghe și la rândul său Gheorghe află asta. Fuge la București, cu banii pe care-i avea intră în gazdă pe aleea Marcovici. La etajul întâi un bătrân inginer de Sorbona îi explică curentul electric. Un an mai târziu, Gheorghe, fiu de C.A.P-işti din Banat intră la Universitate. Un an mai târziu, Gheorghe are bursă, este şi zugrav, şi zidar și om bun la toate. Când termină, Stalin moare, o mică lume respiră.

Ascendentul politic nu se poate explica, se pare că avem de-a face cu un oportunism tipic meridional, Gheorghe nu a fost niciodată un om politic. Mai târziu Gheorghe proiectează antena de pe Casa Scânteii, intră în protipendada comunistă, vede lumea, Argentina este țara cea mai sudică...

În felul său Gheorghe a născut o lume, asta pentru că nu a avut moștenitori, rude destule. Cu femeia lui a împărțit multe, dar nu a unit niciodată un fruct. „În lumea asta toate le știu numai zeii” spune el și asta într-o liber cugetare și cuprindea nu numai viața lui, dar și dorința de călătorie: „vremurile m-au împins să călătoresc”.

Am uitat să scriu că Gheorghe era tare urât.

http://www.individuatio.de/sokrates-zugeeignet/sokrates/

____________________________________________________
* Kostas Assimakopoulous, Gîndirea Greacă, Eseiști contemporani, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1975, pag. 94, mijloc.