Se afișează postările cu eticheta Momos. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Momos. Afișați toate postările

duminică, 11 ianuarie 2015

Poate primele ironii din lume

https://www.pinterest.com/pin/394487248580733559/
Hesiod în Theogonia sa ne povestește cum Prometeu la păcălit pe Zeus la Mecona. În timpul ritualului a fost sacrificat un taur mare și Prometeu a făcut două grămezi din taurul sacrificat, una pentru Zeus și una pentru oameni. Zeus a ales grămada cea mai mare, cea plină de oase. Oamenii se pare că au râs și Zeus s-a mâniat și mai tare.

Dar poate că asta nu era suficient și anticii dau naștere mitului primordial neuitând nimic din cele ce astăzi se uită repede.

„Așadar, mai înainte s-a ivit Haosul; apoi Gaia (glia) cea cu țărmuri largi, temei de nădejde veșnicei împărtășiri a tuturor ființelor, și Eros (amorul), cel mai frumos dintre zeii nemuritori, cel ce frînge mădularele și care îmblînzește inima și vrerea înțeleaptă în pieptul oricărui zeu ca și al oricărui om.

Din Haos s-au născut Erebos și neagra Nyx (noaptea). Și după aceea, din Nyx au purces Aither (eterul) și Hemere (lumina de ziuă).

[...]

Nyx născu pe nesuferita Pieire și pe Kera cea negră, ca și pe Thanatos (moartea); ea (mai) născu pe Hypnos (somnul) și tot neamul lui Oineros (visul), și singură i-a zămislit întunecata Nyx, fără să se împreuneze cu nimeni.

Apoi mai zămisli pe Momos (zeflemeau), pe Oizys (mizeria) cea dureroasă și pe Hesperide care, dincolo de Okeanos cel strălucitor, au grijă de frumoasele mere de aur și de pomii ce rodesc aceste fructe. Ea mai aduse pe lume Moirele și Kerele, răzbunătoarele neînduplecate care urmăresc toate greșelile făptuite de zei sau de oameni, zeițe a căror mînie nu se domolește vreodată, până cînd nu-l face de rușine cu cruzime pe cel vinovat, oricine ar fi el.

Și primejdioasa Nyx mai născu pe Nemesis, balanța oamenilor muritori; iar după ea, pe Apate (amăgirea) și pe Philotos (dezmierdarea), ca și pe blestemate Geras (bătrînețea) și pe Eris (lupta) cea cu inima aprigă.

(Hesiod, Theogonia, 116-225)

Victor Kernbach, Mituri esențiale, ed. Științifică și Enciclopedică,1978, pag.76-78.

Astăzi Momos râde de prostia oamenilor, căci pe vremea anticilor, el Momos râdea și de zei.

miercuri, 18 ianuarie 2012

Momos - ciuda mea

http://ragecomics.memebase.com/tag/greek/
http://ragecomics.memebase.com/tag/greek/

Momos ( Μώμος din greacă ; μώμος-dispreț, glumă, batjocură) Zeul grec al ironiei, zeflemelei și bîrfei. „Momos nu are prea mult de pierdut dacă rămîne neglorificat, fiindcă nu a fost din cei cărora li s-au adus onoruri, nici chiar în vremurile bune” (Lukian din Samosata, Din pătimirile lui Zeus, 22). Momos l-a luat în rîs pe zeul mării Poseidon, reproșîndu-i că nu făcuse taurul pustiitor (trimis în Creta pentru pedepsirea regelui Minos) cu coarnele pe piept, ca să vadă mai bine unde împunge; iar pe Apollon l-a acuzat că își compunea oracolele cu prea multe înțelesuri, beneficiarii avînd nevoie de alt zeu pythic să le tălmăcească. Mitul spune că Momos totuși a murit, plesnind de ciudă că nu i-a găsit nici un cusur Aphroditei. Se prea poate că în acest mit al lui Momos să se fi inclus primele accente de ateism popular sau măcar de îndoială; însăși contradicția între calitatea de zeu (nemuritor) și moartea  (fie și alegorică) a lui Momos e dusă pînă la limita unui simbol tragic sub masca autopersiflării, de care spiritul grec nu era străin.


Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, ed. Albatros, 1983, pag.477-478