Koe se simte bine, are zece zile de absență de la orele libertății. Mănâncă bine, latră -tot la semenii lui vagabonzi, se pare că a pus stăpânire pe noul teritoriu. Este atent la ce se-ntâmplă în jurul său, miroase petalele albe pe care caisul le pierde zilnic ca o remușcare. Se întremează și în mintea lui are loc o transformare. Dar vremea lui se apropie. Când căldura va cuceri ținutul îi va fi dor de cerul liber, de soarele gol, de luna despicată.
Koe este deștept, nici un gard nu-l va ține, lui nu-i trebuie cheie. Toate îi vin din toate părțile.
