Koe - komunitarul

Koe merge spre garaj

Acum câteva zile, într-o seară pe când ploua cu găleata și ningea cu lopata, căci era o lapoviță lipicioasă ca de halviță, m-am întâlnit cu Koe (numele mi-a venit mai târziu în minte). Ud și rupt în gură de foame m-a acostat la umbra unui stâlp de iluminat public.

- Hei amice, uită-te numai puțin la mine...

M-am uitat împrejurul meu și n-am văzut nimic, de după stâlp apăru un cap de câine.

- Eu sunt, ai nevoie cumva de un însoțitor?

M-am uitat fix la câine și n-am spus nimic. Apoi m-am întors:

- Vino acum, ce stai!

Koe doarme în garaj

Bineînțeles că acasă n-a crezut nimeni nimic din cele povestite. Dar ce contează, Koe era în curte. S-a culcat în fața bucătăriei, sub acoperișul de vară - acoperiș ce nu lasă lumina și căldura aprigă să cuprindă masa de prânz. Noaptea ninsoarea s-a întețit, așa că i-am deschis garajul. N-a intrat imediat, dimineața l-am găsit acolo.

Koe aleargă

În noaptea următoare am stat puțin de vorbă:

- Mi-au tăiat boașele, m-au capsat, m-au însemnat, viață de câine.
- Pot să-ți spun Koe?
- Poți, da de ce?
- Pentru că te determină, îmi pare că numele ăsta își înfățișează viața. În primul rând arăți ca litera „K”, dar scrisă de mână și întoarsă...
- Am priceput, nu mai continua, lasă-mă să mă gândesc doar la asta, la viața mea.
- Koe !
- ...
- Noapte bună!
- Sal' tare stăpâne.