Marea calitate a Insulei este că ruptura din care s-a născut nu-i datorează nimic.
Un om -ca să devină insulă, a trebui să-și termine toate rupturile, să-și taie toate cusăturile ce în timp îi vindecă rupturile. Un om -plecat departe, fără nici o determinare își amintește de locurile natale. Pentru ca un om să devină insulă, ar trebui să se nască în spațiu extraterestru, cosmic; să trăiască acolo și să privească de acolo pământul ca o insulă. Abia atunci insula lui, umanitatea pe care a creat-o -fără să vrea poate, bate umanitatea insulei Pământ.
Micul artist -neștiind cine este încă Daniel Defoe, i-a făcut insula, totuși oarecum știa de Jules Verne cu a sa Insulă Misterioasă. Dar această insulă nu este a inginerului Cyrus Smith sau chiar a lui Nemo -eu îmi dau cu părerea, este a lui Robinson Crusoe. Îi văd casa sub eucalipții uriași, văd un turn de veghe, pietrele care îl ascundeau atunci când îi vedea pe vânătorii de sclavi, văd plaja lui Vineri.
Insula luminată de un soare tern, această insulă, este soborul zădărniciei noastre în a fugi de lume, ori noi nu mai putem face asta.
“Să nu te izolezi de lume. Nu-ţi ratezi viaţa când o pui in lumină. Tot efortul meu, în toate situaţiile, nenorocirile, deziluziile, se îndreaptă spre reluarea contactelor. Până şi în tristeţea asta din mine, câtă dorinţă de iubire şi câtă beţie chiar şi-atunci când nu văd decât o colină în aerul serii. ... Esenţialul: să nu te pierzi şi să nu pierzi ceea ce, din tine, doarme în lume.” Albert Camus, Caiete
Se afișează postările cu eticheta Robinson Crusoe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Robinson Crusoe. Afișați toate postările
vineri, 9 august 2013
Abonați-vă la:
Postări (Atom)