 |
| http://mythologica.fr/japon/susano.htm |
Kamii cereşti îl însărcinează pe năbădăiosul Suzano wo să cârmuiască pământul, unde curând, spre consternarea generală, se va purta ca un zurbagiu, ca un bandit, ca un golan. Dărâmă digurile Kamilor rizicultori, îşi paşte caii în orezării, răvăşeşte câmpurile şi porneşte chiar un potop în care piere tot ce nu e bine înfipt în veşnicie. Furios că a fost exilat în lumea de Jos, merge şi murdăreşte cu scârnă palatul surorii sale, unde aruncă şi stârvul unui mânz jupuit, provoacă dezordini, se face detestat în fel şi chip. Relatarea acestor excese ar umple pagini întregi, iar scopul lor e poate să atragă asupra regatului său pământean o atenţie pe care Cerul nu i-o acordă. Conflictul e aşadar necesar, excesele zeului aşişderea. Numeroase temple în care i se aduc şi azi onoruri sunt dovada că nu mai e duşmănit. Nu e un Spirit cu adevărat rău, ci expresia energiilor elementare ale pământului, avocatul vociferant al unei naturi încă primitive în care "până şi stâncile, arborii şi ierburile se dedau violenţei", al unei lumi-copil ce are nevoie de toate forţele celeste pentru a-şi găsi echilibrul şi forma. Întrece însă măsura, şi Amaterasu, jigniră de provocările lui, se retrage într-o cavernă cufundând Creaţia în beznă şi pe Kamii cereşti în perplexitate.
Se adună cu toţii în faţa cavernei. Se discută la nesfârşit cum s-o facă pe zeiţă să iasă din nou. Povestea acestui conciliabul e de un comic involuntar, căci se desluşeşte deja - avant la lettre - oroarea japonezilor pentru neprevăzut şi hotărârile ce se impun. Aceşti Kami sunt stăpânii rustici ai unui univers încă tânăr. Sunt gata oricând să întrupeze, cu euforie, care o constelaţie, care un munte, care tunetul, se simte însă că speculaţia şi strategia nu sunt punctul lor tare. Sarcina de a concepe un plan este încredinţată unui Kami al Gândirii: acesta propune unul care, în ciuda meritelor ce i se atribuie, pare supărător de confuz. Trebuie obţinut acordul tuturor, trebuie menajate toate susceptibilităţile, trebuie învinse ezitările. În Japonia - chiar şi în cer - o afacere de genul acesta nu-i niciodată uşor de pornit. În cele din urmă, după sfatul expertului, Kamii cereşti, practică divinaţia pe un omoplat de cerb, încarcă arborii cu daruri ca s-o îmbuneze. Pun toate păsările să cânte în acelaşi timp pentru ca zeiţa jignită să creadă că a răsărit al Soare şi să fie geloasă. Dar toate subterfugiile eşuează şi grota rămâne închisă.
În ultimul act, zeiţa Râsului dansează un dans sacru în faţa Kamilor reuniţi; în curând, posedată de ritm, ea îşi ridică poalele-n cap ca o bacantă, se exhibă generos, iar imensul hohot de râs al spectatorilor o face pe Amaterasu, intrigată, să iasă din cotlonul ei. Suzano wo, pedepsit, e trimis din nou pe pământ, iar creaţia îşi urmează cursul în lumina regăsită.
Nicolas Bouvier, Cronică Japoneză, ed. Humanitas, 2006, pag.13-14
