Dinţii fierăstrăului muşcau încet din lemnul viu. Dulgherul primise un lemn preţios, de esenţă tare şi acum îl tranşa. Îl jumulea ca pe-o sălbăticiune ivită din inima pădurii; prinsă în capcană şi înnebunită de claustrobofie.
Trunchiul de lemn nu spunea nimic, doar zumzetul fierăstrului; zgomot al viespilor ce se rotesc deasupra prăzii.
Deodată, linişte. Lama se curbă, blocat în lemnul tare, metalul scuipă un dinte. Acesta deveni pană şi iute blocă mersul liniştit al fierăstrăului.
Dulgherul apucă cu două mâini şi trase. Mânerul cedă, dar lama ieşi. Dintele din cei "trei sute" fu aruncat şi se infipse în antebraţul dulgherului. Intrase până la os. A lăsat doar o linie, o umbră pe piele ce se acoperi cu sânge.
Mai târziu la doctor, omul nostru nu se plânse de durerea ce-o provoca pensa ce căuta beată; aşchia de metal.
"-Uite! zise în final doctorul, un dinte de fierăstrău... hmmm, asta-i "clipa duşmănoasă"!"
Atunci "omul lemnului" scoase un oftat, ca o durere ascunsă: ca un strănut înăbuşit printr-o tuse convulsivă. Spuse:
"-Şi dumneavoatră ştiţi de "clipa duşmănoasă"?"
"-Da, răspunse repede medicul, eu văd şi aud multe la mine în cabinet..."
Continuă, după ce se aşeză pe scaun. Pacientul apăsa liniştit un tampon pe mâna stângă.
""Clipa duşmănoasă" este exact acea clipă care stă în derularea timpului, ca dinţii unui fierăstru cînd taie un lemn. La un moment dat se desprinde şi "muşcă",... ai avut mare noroc, de obicei EA omoară!"
Picture by:
http://www.cedarcreekgristmill.com/restoration/hand_working-timbers_for_cedar_shed.jpg
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc