Un spectacol la Delfi ţine doar de auz. Cei care au auzul fin, neafectat de tensiunea sangvină pot percepe un murmur ce se ridică la fiecare adiere fierbinte de vânt din semicercul de piatră aflat în fundul teatrului; odeon cum îl numesc grecii. Tiptil răzbat foşnete şi voci ce trec nerăbdătoare pe lângă tine; praful se freacă de marmură ca o piatră abrazivă. Cu ochii închişi; de sus, de la ultimele rânduri aştepţi să înceapă spectacolul. Apoi din umbra chiparosului, priveşti în jos meandre întregi de turişti care cu vocile lor amestecate într-un babel antic grecesc sunt aidoma celor de acum două mii de ani şi mai mult, ce o dată la patru ani veneau aici, din toată Elada; la Jocurile Pythice.
Acum turişti veniţi din toate colţurile lumii, urcă în pante strânse; spre stadion. Praful preface cele mai scumpe încălţări în sandale de pietrari. Iar sudoarea vizitatorilor neavertizaţi asupra efortului, îi transformă pe aceştia în pelerini. Capete aplecate şi voci care devin din ce în ce mai slabe, exultă doar la vederea odeonului; într-o bucurie parcă chinuită şi reţinută.
Am fost şi eu pelerin la Delfoi, cum zice grecu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc