De fapt lanterna arăta calea câinelui; eu fiind chemat afară de o alarmă prost calibrată!
Ciudat la aceea oră să-mi ţiuie în ureche acele unde înalte ce mi-au agitat câinele.
Porni strâns în halatul meu de baie în căutarea acelui intrus ce mi-a alarmat senzorii şi căţeaua.
Drumul lung până la cea poartă de fier forjat ce dăinuia ca hotar, de secole, mi se păru o încălzire; sauna îşi făcea efectul!
Umbra câinelui era urmată de paşii lui; în spate, eu ca o călăuză, îi arătam calea, la lumina palidă a unei lanterne. Câinele vizualiza totul şi orice schimbare de teren era reflectată într-un zgomot scurt şi ascuţit.
După un timp în care el coordona mersul bun al lucrurilor, am ajuns la ceea ce se cheamă sfârşitul hotarului; un gard ostil de beton cu o altitudine de fier forjat ne închidea parcusul. Atunci am simţit nedumerirea în lesa care atingea pământul; în slaba ei tensiune; şi a lupoaicei ce venea spre mine.
Acum când povestesc, întins ca o iarbă; salvat de o secundă; nu reuşesc să rememorez amintirea!
De fapt, lupoaica m-a vânat pe mine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc