Firele de praf, suspensia și lumina, împreună cu un apus de soare de acum câteva ore îți încearcă echilibrul, orientarea. Totul este perfect, se poate și muri din asta, dar trebuie să mai privești, prea repede totul, prea repede asfințitul -pentru a muri din asta.
Păpădiile sclipesc în contralumină asemeni unor senzori. În depărtare, o pădurice încearcă să ascundă ceva, mai departe o antenă, iar și mai departe, orașul. Orașul nu se vede, dar se simte, firele duc acolo, drumurile se petrec acolo, natura moare acolo.
Un tractor a trecut, și praful ridicat de arătura roților sale a prins auriul, soarele l-a despicat, aerul l-a ridicat, așa a apărut acest orizont auriu fermecat.
