Mozaic sau nu era cintezoi - era pițigoi

Parte din perechea de pițigoi ce-și doresc cuib la noi între noi

Împăratul dădu drumul carelor prin semnul distinct. Hipodromul se umplu imediat de urlete, de voci disperate, de zgomote alterate. Începu cursa.

În dreapta împăratului, asemeni unei icoane creștine de mai târziu, stătea fiul. Cu ochi bulbucați, speriați, fiul privea praful ce se ridica din mijlocul hipodromului. „ Va câștiga Septimius! ”

Nimeni nu putea distinge, în afara arbitrilor foarte apropiați de piste, cine va câștiga, înainte de terminarea cursei.

Seara, împăratul număra câștigurile, censorii aveau grijă mare de asta.
Fiul spuse: „ Vei muri sărac! ”

Pentru că educația în acea vreme începea cu artele, fiul a fost invitat -ca o mare onoare, în inaugurarea Thermelor lui Caracalla, ori noi dorim să scriem despre renovarea acestor renumite therme. În partea rezervată senatorilor, exact pe fundul basin-ului de unde cei mai de seamă cetățeni ai Romei își udau chipul cu apa cea mai pură a Apeninilor settentrionali, exista un mozaic, partea concavă, atât de fin, încât ai spus imediat că cineva a făcut un sacrilegiu în a tăia în linii paralele, verticale și orizontale un desen, o pictură murală atât de minunată.

În timp ce privea cu mare atenție trecerile de culoare peste linii, un sol imperial îi înmână un papirus imperial. În acea clipă fiul află că ajunse împărat. Nu insistă asupra noii sale funcții. Fu în continuare atras de liniile drepte ce intersectau drept imaginea din fața lui. Plecă scârbit. Noli turbare circulos meos!

Prima sa lege, ca împărat, se referea la dimensiunea pietrei prin care se poate realiza mozaicurile.
Unghia mică de la degetul mic, devenea astfel măsură, a celui ce dorea să fabrice piese de mozaic.
Astfel se interziceau arabescurile ce reușeau să se piardă chiar și într-un bob de orez.
Imaginea, pentru a fi desăvârșită, nu trebuia tăiată.

În trecerea anilor, degetul cel mic a devenit cel mare, dimensiunea pietrei cu care reușeai să compui un mozaic s-a mărit exponențial. Din genunchiul broaștei a ajuns la antebrațul maimuței.

Lucrările din acel mileniu sunt în parte desăvârșite în pragul în care piese cu arii de peste câțiva metri pătrați au fost combinate cu atâta naturalețe, încât privitorul este păcălit că vede o pădure sau vreo plajă, nefiind nimic care să schimbe unghiul sau adâncimea. Avem de a face cu retina.

Asemenea opere sunt foarte rare. În cele ce scriem trebuie să menționăm că împăratul ce a dat drumul la astfel de idei remarcabile artistice suferea de discromatopsie generală. Putem trage repede o concluzie, că boala împăratului poate deveni boala imperiului. Decăderea, sau înălțarea lui.

Despre memoria unui edict

≪Edictul lui Theodosiu din 392 d.e.n. (D.H.) interzice toate practicile religiilor vechi în propriile temple, practici devenite acum păgâne, practic acest edict certifică moartea sanctuarelor panelenice. Orașul Delphi, aflat în aceeași măsură, pare că nu a urmat soarta sanctuarului. Când oracolul a tăcut și interpretarea n-a mai interesat, darurile n-au mai venit, acel sacru s-a pierdut, iar locuitorii din Delphi s-au mutat și au devenit stăpâni pe locul unde erau slăviți vechii zei, pe locul unde strămoșii lor micenienii au locuit înainte de venirea zeului Apollo la Delphi. Orășelul, astfel s-a dezvoltat în umbra templului lui Apollo, care a devenit adăpostul locuitorilor, aceștia s-au răspândit peste tot arealul sacru, în jurul sanctuarului, ridicând noi edificii ale unor noi culte. Rămășițele acestui oraș devenit acum creștin - mozaicul de pe podeaua unei bazilici din sec. VI d.e.n. (D.H.) a fost excavat chiar la intrarea în moderna localitate de astăzi - are același caracteristici ca cele găsite în celelalte orașe din sudul Greciei.

Iconografia (din imaginea de mai sus) cu decorațiile specifice, personifică anotimpurile anului și ale nimfei Castalia (Kastalia) - restaurate și expuse acum în situl arheologic, la est de intrarea în muzeu - ca simboluri semnificative. Expunerea acestora dă o expresie muzeografică perioadei de aproape două mii de ani ce a trecut de sfârșitul unei ere. Acestea sunt plasate pe locul pe unde au trecut succesiv zeii și oamenii și ale căror amprente s-au interpus.≫

Rozina Kolonia, Delphi Archaeological Museum, Athens, 2009, pag.75-76.