Am cumpărat două cărţi, repede, grăbit. Acasă le-am alăturat şi le-am deschis, aiurea, şi-am citit, o dată, am deschis din nou, şi iar am citit, poate de două ori. Am căutat altfel două fraze care să nu aibă legătură nici una cu cealaltă, totuşi!
Din Jacques Derrida, pag 65, mijloc:
"Cuvântul tăvălug ni se impune pentru a sugera acea înteţire a unui talaz care îşi apropriază tocmai lucrul căruia pare să i se opună înfăşurându-se în el - şi în acelaşi timp se lasă purtat, uneori în teroare şi terorism, tocmai împotriva a ceea ce îl protejează, împotriva propriilor "anticorpi"..."
Din Venedikt Erofeev, pag 312, tot la mijloc:
"Să stau culcat în pat, să fumez două ţigări şi să mă gândesc în acelaşi timp dacă noaptea trecută e vrednică să fie băgată în adolescentinul meu Jurnal. Dacă totuşi este vrednică - să fumez a treia ţigară.
Apoi să mă ridic din pat şi să-i trimit soarelui care asfinţeşte un sărut aerian; să aştept exprimarea sentimentelor ca răspuns şi, dacă aşa ceva nu va urma, să fumez a patra ţigară."
Prin asta n-am demonstrat nimic, nici nu am vrut pentru că nimic nu se potriveşte, avem alergie în potriveli, avem senzaţia că nu mai trebuie să primim lecţii, totuşi, sigur este aşa?
