Felul de a privi fragmentat este cel care ne arată detaliile, totul privit, ansamblul, este felul în care suntem uimiți doar. Atunci, pentru cei nemulțumiți, avem la îndemână fragmentul. Dacă acest fragment a ajuns la Muzeul de Arheologie și Istorie Națională din Athina, înseamnă că valoarea sa este pusă alături de celelalte exponate, unele poate cele mai valoare din lume.
Fragmentul este o parte din capul vreunei zeițe, numai o ureche și un ochi, ceva din podoaba capilară, un contur, și atât. Ochiul în lumină, urechea-n umbră; privim un vis. Arta poate începe de la un fragment, n-are nevoie de măsuri, de cote, de principii, toate acestea apar mai târziu. Se poate scrie că mai târziu apare acea birocrație artistică, fără de care artistul nu poate face umbră pământului, adică nu este auzit. Să poți fi văzut și să nu fii auzit; o clonă.
Astăzi, clonăm arta ca fiind ceea ce contemporanii reușesc, dacă ar sparge în bucăți un vas antic și ar redesena liniile ce apar pe acele bucățele, altfel aranjate, altfel puse în lumină, ar auzi poate altfel cum vinul curge și acel zgomot ne-ar îmbăta atât de tare încât ne-ar orbi. Dar cine poate face asta?!
Până atunci priviți fragmentul. Vă dăruiesc imaginea feminină indescriptibilă.
