Se afișează postările cu eticheta far. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta far. Afișați toate postările

marți, 24 aprilie 2012

O privire spre far

≪Se cațără de la o ramură la cealaltă, ici colo, lăsându-și mâna când pe o floare, când pe alta.


Nu prețui în roză rubiniul aprins,


citi ea și, citind, simțea că urcă pe culmi, sus pe creastă. Cât de odihnitor! Toate reziduurile zilei rămăseseră la fund, lipite de acest magnet; spiritul ei fusese bine măturat și era perfect pur. Și iată aici, întregindu-se brusc și deplin în mâinile ei, frumoasă și înțeleaptă, clară și totală, însăși esența vieții, extrasă și conținută în rotunjimea unui sonet.≫


Virginia Woolf, Spre Far

Un trunchi de piatră, bine așezat, ce poartă o pălărie pe conturul hexagonal al capului, privește prin cele șase ferestre cu un singur ochi. Ochi ce se mută repede de la o fereastră la alta, astfel că nu se vede, în schimb știi că te privește. Te privește un Far fără lumină.


______________________
Virginia Woolf, Spre Far, ed. Adevărul Holding, pag.119.

miercuri, 8 septembrie 2010

Far al aşteptării



- Ce ar trebui trimis la Far?
În orice alte împrejurări, Lily le-ar fi sugerat, rezonabil, să ducă ceai, tutun, ziare. Dar în această dimineaţă totul părea atât de bizar, încât o întrebare ca cea pusă de Nancy - "Ce trebuie dus la far?" îţi deschidea în minte uşi care începeau să se izbească şi să se bălăngăne, făcându-te să te întrebi, cu gura căscată de uimire: "Ce trebuie trimis? Ce trebuie să facem? De ce, la urma-urmei, ne aflăm aici?" [Virginia Woolf, Spre Far, capitolul Farul, 1]

Ne îndreptăm sigur spre ceva, fiecare parcurge o traiectorie, de aici numai drumul, dar şi încărcătura lui, bagajul care poate deveni obositor sau dimpotrivă, datorită lui supravieţuim drumului.
Pe drum supravieţuim datorită bagajului, sau dimpotrivă devine obositor, încărcătura lui ne trasează o traiectorie, căci spre ceva sigur ne îndreptăm.
Uzanţele nu ne permit să ne întrebăm unde ne aflăm, speriem lumea, ne cuprinde ruşinea.
Să-ţi întrebi aproapele:
- Unde ne aflăm? şi să observăm uimirea sa ce ne proiectează într-o stare de nebunie latentă, de neînţelegere.
Sau să vină răspunsul cam aşa:
- Pe drum! Spre ceva; să-l denumim far, dacă prin asta ne va fi mai uşor!

Distanţele trasate pe hărţi mi-au plăcut tot timpul, pentru că el -timpul- curgea în favoarea mea; într-o clipă eram la Atena şi brusc se deschidea o uşă: "De ce, la urma-urmei, ne aflăm aici?" şi lumini îmi incendiau o clipă memoria vizuală, Cairo, Ierusalim...
La Graz, pe colina Schlossberg am văzut distanţele, erau spre toată lumea, am ales numai o parte, acel unghi care-mi accelera dorinţa: spre Atena.

La Atena, de pe Acropole am privit oraşul alb, am vrut să strig -ceea ce ar fi trebuit-, dar nici vântul şi nici uzanţele nu m-au lăsat. Bătea vântul tare şi lumea forfotea cuprinsă de-o deznădejdie turistică; să vadă tot, să nu lase nimic nevăzut. Dar praful acela alb n-am să-l uit niciodată.

Acasă. Ce să fac acasă?! Dacă acasă este bine şi asta pentru că se doreşte asta în jur lumea cade, pentru că se doreşte asta. Oamenii se prefac că înţeleg totul, ştiu totul, iar eu mă mir, neştiind totul, neînţelegând totul.

_________________________________________
filmul este din Graz, seara, pe strada Sporgasse cu Hofgasse