Se afișează postările cu eticheta cuantic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cuantic. Afișați toate postările

duminică, 22 septembrie 2013

Variabilele ascunse - Roger Penrose

http://articles.timesofindia.indiatimes.com/2011-01-15/interviews/28368470_1_roger-penrose-einstein-quantum

≪Unii ridică obiecții, și pe bună dreptate, arătând că o bună parte din profunda eleganță matematică a teoriei cuantice standard decurge din această liniaritate a ei. Totuși, eu cred că nu ar fi deloc surprinzător ca teoria cuantică să sufere în viitor o transformare fundamentală - spre ceva pentru care liniaritate ar fi doar o aproximație. Există unele precedente pentru acest tip de transformare. Eleganța și convingătoarea teorie a gravitației a lui Newton datorează mult faptului că forțele ce intervin se însumează liniar. S-a văzut că această liniaritate este doar o aproximație (deși excelentă) în cadrul teoriei relativității generale a lui Einstein, -iar eleganța teoriei lui Einstein o întrece chiar pe aceea a lui Newton!


Nu am făcut un secret din faptul că eu cred că rezolvarea problemelor mecanicii cuantice trebuie să se afle în găsirea unei teorii îmbunătățite. Deși poate ca aceasta să nu fie opinia generală, ea nu este totuși una total neconvențională. (Mulți dintre părinții mecanicii cuantice au gândit la fel. Eu m-am referit la părerile lui Einstein. De asemenea, Schrödinger (1935), de Broglie (1956) și Dirac (1929) au considerat teoria ca provizorie.  Dar chiar dacă se consideră că trebuie modificată teoria, problemele pe care le implică modul în care s-ar putea realiza sunt enorme. Eventual, s-ar putea dovedi acceptabil un punct de vedere al unui tip de teorie de „variabile ascunse”.≫


Roger Penrose, mintea noastră ...cea de toate zilele, despre gândire, fizică și calculatoare, Ed. Tehnică, 2006, pag.527

Pentru cei curioși, se poate citi interviul de la

Roger Penrose: Impossibilities in the real world have to be possible

joi, 1 august 2013

Panglica uitării - oblivion


este imposibil să se copieze o stare cuantică și, în același timp, starea sa originală să rămână nemodificată!
Roger Penrose, mintea noastră... cea de toate zilele, ed.Tehnică, 2006, pag.473 sus.

Oblivion: un film de duminică, o stare de uitare permanentă, în schimb muzică bună, efecte la fel.

luni, 5 noiembrie 2012

Semnătura

„Nimic nu valorează mai mult decât să fiu deasupra unei crăpături.”
un strănepot grec se pare, al Lordului Byron


Nu prețuiesc mai mult -și viața mă încearcă altfel, decât felul meu de-a fi.
Religia, pe care am cunoscut-o destul bine, datorită bunicilor, a ajuns astăzi o făcătură.
Coada la carne s-a terminat, epoca aceea în care fomiștii stăteau nopți întregi (la coadă) pentru ca mai târziu (în aceeași zi) să-și asculte râgâituirele (după tigăi umplute cu șnițele) s-a terminat. Acum suntem la ralanti, din cauza costurilor.

Astăzi alergăm după moaște, suntem -în felul nostru antropologic niște antropofagi, nu devorăm mitul în sensul unei beții continue, din care mai târziu să se nască poezia eroică, sau naivul peisagist, ci devenim repede beți, doar pentru o singură zi, sau pentru o singură oră, fiind amăgiți de (cu) aerul transpirației unor dezamăgiți, unor frustrați sau chiar lipsiți de soartă.

Religia se decompensează, trece (foarte repede) de la magie la ea ea însăși, la predică. Acest echilibru dăinuie încă de pe vremea ciumei. Albert Camus a nimerit-o bine, în nordul Africii, în Oran, apare Ciuma, cred că a fost extrem de subtil, Ciuma nu a apărut la Marsilia, numai prietenii lui au făcut  ca ea - Ciuma, să apară direct la Paris, în editura Gallimard.

În pavajele Penrose, sufletul apare foarte sprințar; Penrose era tânăr. Astăzi, într-o subcuantică pe care profesorii de universitate o predau mot-a-mot, pentru că nu pricep nimic; acceleratorul de la Geneva ne apare -la fel ca Legile lui Moise, ca acel creator pe care nu-l putem privi decât ascuns, din tufiș, adică, din necunoaștere.

Un poet universal, devenit Lord din coincidență, are (sigur nu prima) revelația(e), prin care semnându-se  pe zidul unui templu, va deveni astfel la fel de nemuritor ca templul însăși. Dar templul, la vremea acțiunii este într-o stare deplorabilă, felul în care poetul a crezut că astfel memoria sa (prin semnătura sa) va fi contemporană în secolul următor este naivă. Dar poetul, este cel alungat din Cetate, este Căutătorul.


Religia, la fel ca Știința, caută rezolvări. În felul său Știința a devenit Magie, ea găsește mult mai repede rezolvările pe care Religia le-a intuit înainte (vinul transformat din apă spre exemplu). Suntem martori ai principiului vaselor comunicante, eu te-am făcut-eu te omor; eu sunt echilibrul: gravitația.

În vremurile în care criza economică, la fel ca ciuma, face ravagii, religia devine referință. Știința, ca să nu devină depresurizată, revine, găsește felul în care sufletul devine subcuantic.

Byron când s-a semnat (se pare că avea un briceag, orele au trecut repede), astăzi când Einstein mai tatonează încă cu iubirea de Dumnezeu, secundele devin întregi în dauna orei, în Internet, totul este fulminat (fulminatul de mercur), astfel cele scrise de Einstein nu mai apar, dar majoritatea nu-și amintesc că Einstein a murit demult.

„Dacă vreți cu adevărat un Dumnezeu, trebuie să-l alegeți singuri.” (text din memorie prin care Einstein se referea la cunoaștere)

Religia trebuie să ajungă la cunoaștere, ceea ce a început prin refuz.