Dimineața încărcată de rouă asemeni unei...

≪Monstrul plîngea ca un țînc.

Nu de remușcarea că ucisese trei duzini de oameni,

ci pentru că se simțea atît de departe de planeta natală.

Era o jale pe care Corson o putea înțelege:

avea nevoie de întreaga lui energie

pentru a n-o împărtăși.≫

Gérard Klein, Seniorii războiului, primele rînduri.

Dimineața mi-a cuprins corpul într-o răcoare nemaiîntâlnită în ultimele luni, o ceață izbi solul și vântul iscat îmi porni tremurul. Atunci am văzut măslinul, pe o crăcuță, cu lungi fire și aproape invizibile oaspeții se pregăteau de plecare. Era timpul.

Desantul era pregătit. În primele raze de soare, lumina va străbate briliantele, razele vor deschide cercul, monștrii din spate nu vor ajunge. Totul se va evapora.

„Noaptea îl apăra pe Corson de Monstru, ai cărui ochi nu percepeau nici infraroșul, nici chiar roșul, dar care vedeau destul de bine în ultraviolet. Era de asemenea în stare să se deplaseze în întuneric, proiectînd o fîșie de ultrasunete. Dar era mult prea ocupat să se înduioșeze de el însuși pentru a începe să-l urmărească pe Corson.
Corson se străduia cu disperare să înțeleagă natura durerii Monstrului. Era aproape sigur că Monstrul nu cunoștea frica.”

Gérard Klein, Seniorii războiului, ed. Univers, 1975, pag.19

O suprafață plană, reflectorizantă, curbată de obiectivul lacom de lumină, ascunde în spatele celui ce o privește toți monștrii acestei lumi -ochiul atent îi decupează în imaginarul unei minții curioase. Există o apăsare ce provine din preistorie, memoria unui Monstru ce bântuie lumile noastre, venind de undeva, căutând drumul spre casă.