Numai în spiritul lui Pheidippides

Pentru că cei de la SEX READER m-au catalizat, ar trebui să arăt asta și cum aș face decât să le întorc frumusețea, să demonstrez prin asta că circuitul nu se întrerupe, că există declicul.

Pheidippides aleargă grozav de bine și de aceea generalul îl trimite pe el să vestească victoria; victoria de la Marathon. Trebuie să alerge cu tot echipamentul de hoplit; armele, platoșa, gleznierele și scutul îi dublează greutatea, dar Pheidippides nu ține cont de asta și aleargă în continuare. În spatele său, Zeul îi arată calea, îi suflă-n ceafă cum am zice noi și Pheidippides știe asta.


Pe câmpia întinsă de la Schinias, în fața plajelor cu nisipul alb, cu promotoriul adânc curbat și înfipt în Egeea, capul Marathon era umbrit de miile de corăbii persane, Orientul se revărsa aici. Grecii mânați de general, de Miltiade, încalecă aerul, aleargă, un pas alergător în ritmul flautiștilor, în ritmul zeului Pan. Perșii abia apucă să se dezmeticească când apar deja primii hopliți care îi aruncă cu scuturile, îi împing pur și simplu, îi aglomerează în nisipul umed al unei dimineți însorite. Începe lupta.


Pheidippides își amintește de-a lungul celor peste patruzeci de kilometri toată lupta, știe ce să le spună, nu-l vor lua de trădător, porțile Athinei să rămână deschise, să-i primească pe soții lor, are toate armele cu el.

Sculptorul Mico Kaufman, ni-l arată pe Pheidippides ca un alergător din zilele de astăzi, nu greșește mult, în schimb a turna în bronz felul cum era înarmat era prea dificil, prea multe amănunte, spiritul lui Pheidippides de fapt contează, artistul nu este deloc dator istoriei, artistul completează doar.

În schimb artistul s-a întrecut supraetajând acțiunea, așa arta nu are limite. Deasupra este alergătorul modern, lângă el este Spiritul de la Marathon, spirit născut din spirit.
Am întâlnit, cred, pentru prima dată când contemporaneitatea provoacă antichitatea creând un nou mit, mitul contemporan.


Alergătorul trebuie să termine cursa, locul întâi este o invenție modernă, occidentală de-a dreptul. Alergătorul de maraton, are lângă el Spiritul de la Marathon, cel care îl îndrumă și îi arată calea, aceea ce ține acum de rezistența psihică, de putință.


Mai aproape vedem că însoțitorul spiritual este cel de la 1800 toamna, arată ca Rimbaud -așa mi-a venit acum, dar sigur că este baronul Coubertin -ceva mai tânăr.

Dar oricum ar fi, indiferent de cum înțeleg eu, indiferent de ceea ce cred alții, trebuie să privim în sus și înainte. Nu este timp, civilizația curentă aleargă înnebunită în găsirea unei noi identități, nu mai trebuie să știi multe, contează adaptarea, nu mai contează fuga, alegătorul de cursă lungă a dispărut. A apărut sportivul modern care declară că visul său este Olimpiada, o parte din ei habar n-au de unde vine asta, o altă parte n-au fost niciodată acolo, de unde flacăra se aprinde.


Nimic nu contează în fața morții, Pheidippides a murit strâns de efortul îndelungat, a ajuns încă pe ziuă în agora, când toată lumea strânsă aștepta vestea și el a adus-o: murind.