Atelierul celui ce creează

Arta s-a născut datorită instrumentelor; obiectele făcute de om pentru a-i desăvârși creația.
În jurul Marelui Obiect identificăm Micile Obiecte.
Putem defini obiectele creaționiste în două categorii, ca fiind măsura și lovitura.
Cineva mă obligă să pomenesc și de strânsura.
Altcineva de împunsătura.
Abandonez repede categoriseala pentru a mă îndrepta spre creație.
Pentru asta îl întreb pe Marele Creator care posedă Marele Atelier, dacă există creație?

— Creația este o definire a non-realității, uneori a perfecțiunii acesteia în realitate, alteori o mare frustrare, dar tot a realității.

— La ce bun atunci non-realitatea?
—Tocmai că ne ajută să înțelegem realitatea.

— Adică dacă o operă de artă este distrusă, ea dispărând din realitate, putem fabrica instrumente pentru a o reprezenta în non-realitate, ca un produs al realității?
— Exact, în principal așa ne putem referi la artefacte, care au definit o realitate trecută și care acum se găsesc într-un soi de aură muzeistică nedefinită în prezentul nostru obiectiv.

— Și dacă niște tineri vopsesc un zid și a doua zi alții, comunitatea, municipalitatea, șterg acea reprezentare vopsind-o în alb, cum se poate interpretata; este o creație? este o non-realitate?
— Eu cred în primul rând că este un protest. Cea mai desăvârșită imagine a unei ideologii este protestul. Atunci când reușim să transpunem protestul în chiar o imagine grafică, reușim să creăm o punte în ceea ce se numește idee și ceea ce se numește dorință, sau invers.

— Adică?
— În final este un soi de manipulare a ideii în care protestul poate lua ființă prin creație; este o chestie nobilă de fapt, îți pierzi timpul, materialele; îți riști un soi de reputație, libertatea chiar, sau poate în final așteptările. Liniștea că ai făcut ceva, și care nu mai există.