Ecce homo (I)

imagine rupestră de la Templul Ursitelor - Șinca Veche

Suprapunerile culturale se produc asemenea straturilor geologice, depunerile mai grele străpung nivelele moi, astfel devine mai greu de determinat felul în care a luat naștere în ansamblu obiectul de studiat.

La trei kilometri de Șinca Veche, pe drumul ce pleacă din Șercaia spre Zărnești, ce ne abate astfel din ruta Sibiu - Brașov, se află -după cum spun localnicii, Templul Ursitelor.

O grotă săpată în gresie a ajuns obiect de studiu paleontologic, dar și creștin-ortodox. Odată încheiată cercetarea oficială, grota ajunge fenomen. Întrebuințarea ei de către științe paleoastronautice în vederea interpretării semnelor tăiate în roca moale, dar și a apariției diverselor semnale captate sinestezic ne arată preocuparea multora pentru acest loc. Nu este rău să-ți bați capul fără să strici nimic. Umblatul cu bățul verde printre stânci face bine sănătății și natura înconjurătoare îți odihnește bine creierul. Mai târziu din această odihnă se vor naște povești minunate, unele de adormit copiii.

Tocmai de aici caracteristica locului care este liniștea. În liniștea asta biserica ortodoxă confiscă locul și-l dăruiește prin fundații unor oameni care-i schimbă și-i deturnează scopul; acesta-i stratul dens, tare și greu. Astfel apar povești noi ale unor eroi necunoscuți până atunci ce au apărat locul de invazia celorlalte religii, fie ele chiar creștine. Felul acesta de poveste l-am auzit și la Densuș, unde nu sfinții cu ochii scoși de popoarele mongoloide interesa, ci felul în care protestanții au vrut să pună mâna pe biserică, într-o lume plină de comploturi.

Locul devine tot mai întortocheat în felul său cultural, prin aducțiunea modernă a unui izvor, plasarea acestuia într-un cadru pitoresc, abundent de cruci, sfințirea și ridicarea acestuia -a izvorului, la rang de izvor tămăduitor. Astfel că Elena C. din Tulcea ne spune o poveste despre cum s-a vindecat de cataractă, iar Dumitru P. din Timișoara despre cum i-au trecut durerile de spate nefolosind aici cosmodisk-ul, mutând bolovani -altă poveste.

Drumul spre izvor

Despre felul în care furi un loc, o casă, o fabrică, cunoaștem. Despre felul cum deturnezi un loc nu știm mai nimic, suntem obișnuiți să trăim intoxicați de mass-media, de aceea orice abatere culturală nu ne poate scoate din fixație. Poate că nu Ștefan cel Mare este de vină că a devenit și „cel sfânt”, în schimb sigur cei care l-au sanctificat astfel, deveniți repede anonimi, uitați, au produs o mare turnură în conștiința acestui popor destul de rătăcit în astfel de vremuri. Marele ziditor cu o mână pe cărămidă și alta pe spadă.

Cât mai multă apă

La sfârșit de săptămână, cât toiul aprig de pe șosele aruncă turiștii prin pensiuni, izvoarele tămăduitoare sunt agasate de indivizi care nu vor o cană de apă, căci un cancer la prostată nu merge vindecat așa ușor, dar sigur cu vreo 15-20 de litri îl dăm gata. Cei care vor să bea apă cu palma sunt invitați de păzitorul în alb, căci în vreo oră, izvorul prin pișul lui micuț îi va umple sacalele. Sacagiul devine om sfânt va împarte, sau nu apa în bloc spre liniștea sau disperarea locatarilor.

Aleea spre schit

Pe deasupra izvorului ajungem la schit. Undeva alea se bifurcă, arătându-ne o casă impozantă spre stânga, schitul este spre dreapta. Când schitul apare, aleea șerpuind costiș, ne aflăm în imediata margine a unuia din vârfurile colinei; aici apa este resființită și recomandată pe stomacul gol.

Merită să vedeți schitul în care sărăcia nu are ce căuta.
Călugăritul devine astfel o meserie îmbrățișată repede de oameni ce nu cunosc munca. Întreținerea deocamdată se numește doar curățenie, reparațiile nefiind necesare unui loc devenit prin spusa celor ce l-au zidit: rai.

Hybrisul divin va pedepsi în felul său această virtute a omului ce făurește și se crede asemenea zeilor, creându-și paradisul pe pământ, nedorind altul în ceruri.

Cel puțin miturile au descris deseori această trufie, iar felul în care omul n-a învățat nimic din mit se datorează religiei. Schitul așa cum este construit aici nu are nici o legătură cu sihăstria și retragerea omului din lume spre divin. Abundența naturală, dar și cea artificială fac din schit o tarabă. Templul fiind mai jos, schitul se dorește mai sfânt, nu reușește asta pentru că o parcare și un drum ocolitor, sigur folosit sau construit de constructori, aduce turiștii direct la sursa negoțului, nemaifiind necesar urcușul.