Odată prinşi, odată salvaţi de evadare şi de toate riscurile pe care le implică sensurile noii libertăţi căpătate printr-o promiscuitate dinamică a celor ce trebuiau să vegheze asupra suprimării acestui sens de libertate, de fapt totul este elaborat fals.
Evadaţilor, celor care ar dori să suprime sensul îngrădirii lor, merită pedeapsa celor ce ar trebui să pândească la orice stimul la care aceştia, primii, reuşesc să-şi completeze matricea matematică a evadării. Dacă de gardieni este vorba, atunci ducem mai departe efortul lor: pedeapsa lor, prin care ei devin "deţinuţi", lipsiţi de orice orizont personal, cuprinşi şi suprimaţi de o lume prea modernă pentru slujba lor. Pedeapsa, dacă ea este completarea acestei fraze, devine o fraternitate cu ucigaşul, violatorul, hoţul în cel mai bun caz, prin care "zidul" se fereşte de razele soarelui reflectate din interiorul teritoriul cuprins de el. Afară este finisat, "apreciat" prin ultimele tehnologicii constructiviste, cuprins chiar de "grafitti" a unor studenţi, iar în interior, lăsat; cu primele incertitudini ale primilor deţinuţi şi cu ultimele păreri ale primilor frustraţi: sentinţe, răzbunări, urmate de speranţe, refulări şi rătăciri.
Într-o scurtă încheiere, într-o incertitudine a evadării; este vinovat inclusiv "zidul"!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc