Vladimir Sorokin
≪Ne îmbrățișăm frățește. Mâinile dure îmbrățișează corpurile dure. Ne sărutăm unul pe altul pe buze. Sărutăm în tăcere, bărbătește, fără gingășie muierească. Prin sărut, ne încingem și salutăm. Îngrijitorii trec printre noi cu ulcioare de ceramică, pline cu cremă chinezească. Luăm cremă deasă, aromată, ne ungem șerpii. Se mișcă îngrijitorii ca umbrele, pentru că nu se luminează nimic la ei.
- Haide! exclamă Tataie.
- Haide-haide! exclamăm și noi.
Tataie se ridică primul. Și-l apropie pe Vosk. Vosk își bagă șarpele în Tataie. Tataie geme de plăcere, își strânge dinții albi în întuneric. Pe Vosk îl îmbrățișează Șelet, îi bagă cornul său uns. Vosk oftează adânc. Pe Șelet îl alimentează Serâi, pe Serâi - Samosia, pe Samosia - Baldhai, pe Baldohai, Mokrâi, pe Mokrâi - Neceai, iar lui Neceai mi-a venit rândul mie să-i bag parul vâscos.
Îl îmbrățișez pe fratele din aripa stângă cu mâna stângă, iar cu dreapta îmi îndrept șarpele spre el. Are gaură largă Neceai. I-o bag până în plăsele. Neceai nici nu oftează: s-a obișnuit, e opricinic tare. Îl strâng mai tare, îl trag spre mine, îl gâdil cu barba. Iar de mine se lipește Buben. Simt bulanul lui tremurând. E greu - nu intră fără împunsătură. Împinge Buben, bagă în mine șarpele lui cu capul mare. îmi ajunge până în mațe imensul lui bulan, scoate din mine un oftat din interior. Gem în urechea lui Neceai. Buben gâfâie în urechea mea, mă strânge cu mâinile lui brave. Nu-l văd pe cel care i-o bagă, dar după gâfâituri înțeleg - șarpele e viguros.
Păi nici nu există printre noi neviguroși - chinezii ne-au înnoit pe toți, ne-au întărit. Avem cu ce servi unul lângă altul și cu ce pedepsi dușmanii Rusiei. Se adună, se strânge omida opricinicilor. Oftează și gem cei din spatele meu. După legea frăției, cei din aripa stângă sunt urmați de cei din dreapta, iar apoi vine tineretul. Așa e treaba la Tataie. Și slavă Domnului...≫
Vladimir Sorokin, Ziua opricinicului, Curtea veche, 2008, pag. 152-153.
