![]() |
| sursa necunoscută |
“Să nu te izolezi de lume. Nu-ţi ratezi viaţa când o pui in lumină. Tot efortul meu, în toate situaţiile, nenorocirile, deziluziile, se îndreaptă spre reluarea contactelor. Până şi în tristeţea asta din mine, câtă dorinţă de iubire şi câtă beţie chiar şi-atunci când nu văd decât o colină în aerul serii. ... Esenţialul: să nu te pierzi şi să nu pierzi ceea ce, din tine, doarme în lume.” Albert Camus, Caiete
Se afișează postările cu eticheta voyeur. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta voyeur. Afișați toate postările
luni, 8 aprilie 2013
Paznicul voyeur
![]() | |
| Paul Horton - Voyeur |
≪14 octombrie [1966] – Ieri, lungă discuție cu un paznic de vânătoare, lângă Bordes (la patru kilometri de Cernay). Îmi povestește că pădurea a devenit ceva de neimaginat, că vin perechi care, în plină zi, se dezbracă la piele, și că a surprins destui pe cale , cum zice el, să „și-o pună”. Îi detestă pentru că are o fată de șaisprezece ani care a nimerit de mai multe ori peste amorezi în plină acțiune. Din răzbunare, a întocmit mai multe procese-verbale.
Odată, un industriaș i-ar fi oferit o sută de mii de franci vechi ca să închidă ochii. El ar fi refuzat: industriașul a fost condamnat la două luni cu suspendare, femeia la o lună. Altă dată, un domn l-a implorat să-și retragă procesul-verbal, pentru că soția lui, mamă a doi copii de liceu, fusese prinsă cu amantul în pădure. „Ce-ar spune copiii mei dacă ar afla?” –Lucrurile se petrecuseră astfel. Paznicul trecea în civil. Îi vede pe cei doi mai mult sau mai puțin dezbrăcați, îi ocărăște. Bărbatul îi spune să-și vadă de drum. Paznicul pleacă acasă, își ia uniforma și pușca după care se-ntoarce. Cei doi îl imploră, dar el rămâne surd. Soțul înșelat vine și el la rândul lui să-l implore, ca să evite un scandal. Prea târziu.
Grav e că paznicul, care pare un ins cumsecade, a prins gust pentru acest gen de spectacol: cu siguranță că pândește cuplurile, că spionează mașinile oprite pe drumeagurile de pădure. A devenit voyeur. Cu câtă voluptate îmi repeta: „Atentat la pudoare!” E clar că era excitat. Pare totuși un ins de treabă, dar e vicios, neîndoielnic. Casa în care locuiește cu nevastă-sa și cu fiică-sa e în plină pădure, destul de departe de sat. Probabil că se plictisește. Și se distrează pe socoteala acestor bieți parizieni care nu vor să riște să comită un adulter la hotel. Habar n-au ce-i așteaptă în sânul naturii. Este de necrezut ce puteri îi dă legea acestui pârlit, care, cu un simplu proces verbal, poate distruge o carieră și chiar o existență. Ar trebui să aibă dreptul să încaseze o amendă, nu să dea pe mâna justiției niște nevinovați, fie ei și industriași. Dar oamenii din popor nu au mai mult suflet decât ceilalți.≫
Cioran, Caiete II, 1966-1968, Humanitas, 2010,
pag.119.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

