Ființăm într-o lume violentă, proastă și inconștientă

http://we-need-a-table.tumblr.com/post/90028055798/token-decks

Și felul acesta de ființare nu se termină niciodată.
Heidegger ca urmare a unei palori intelectuale scrie în 1947 ≪Scrisoare despre „umanism“≫, nici un șef de stat actual nu cred că a citit rândurile cuprinse de o mare anxietate și care nu ne dau de fapt nici un răspuns, ele cuprind forma, conturul, prin care umanitatea poate să se dezvolte într-un mediu. Mediul este bineînțeles cuprins în forma, conturul, pe care acest corolar îl dezvăluie. Suntem după cel de-al Doilea Război Mondial. Război provocat și lansat de Hitler și acoliții săi (așa am învățat la istorie).

1848
≪Tulburat de puseuri mistice, agravate de clima ultraortodoxistă din jur (Gogol își trăiește presupusa homosexualitate latentă ca pe un păcat capital), face un pelerinaj la Ierusalim. Demersul, departe de a-l stabiliza interior, îl devastează prin chiar imposibilitatea de a-și obține liniștea și iertarea. Nu mult după revenirea din pelerinaj, cade sub influența preotului Matei Konstantionovski, care-l angajează într-o terapeutică letală (prin abstinență generalizată, cu pretenții purificatoare: post total și nesomn) și-i induce ideea literaturii ca păcat, orientându-l spre arderea manuscriselor. Nenorocit psihic, Gogol se supune și, în noaptea de 11 spre 12 februarie 1852, arde manuscrisul părții a doua din Suflete moarte.≫ *

2014
Nimeni nu a citit partea a doua din Suflete moarte, nici un șef de stat european nu a citit suflete moarte. Suflete cu „s” mic.

Un avion plin de turiști se prăbușește la granița dintre Ucraina și Rusia. Țări (teritorii) aflate în plin război. Am pus teritorii ca pe viitor să se înțeleagă că era vorba de un război al slavilor împotriva slavilor; ortodoxiști împotriva ortodoxișilor.

Istoria uitată;
anul 1000, secolul întunecat:

"Imagini neglijate, nume nebăgate în seamă îl solicitau încă. Întrezărea lungi şiruri de oameni în zdrenţe târându-se la nesfârşit pe povârnite cărări de munte, printre rugi de mure şi bolovani. Mergeau în grupuri compacte, separate de intervale mari. Se ţineau de mână, de cot, de umăr. Se poticneau fără încetare. Când unul dintre ei cădea, ultimul din pluton îl ajuta să se ridice, adesea în zadar. Alteori, îl aducea cu bruscheţe în gloată pe cel rămas în urmă şi care, brusc izolat, bătea cerul cu braţele. Erau cincisprezece mii de prizonieri bulgari cărora Vasile al II-lea cel Tânăr, împăratul pe care panegiriştii îl numesc Egalul Apostolilor, poruncise să le fie scoşi ochii, mai înainte de a-i trimite ţarului Samuel. Un chior la fiecare o sută ghida nouăzeci şi nouă de orbi. Când vor ajunge în capitală şi când înspăimântătorul cortegiu de cincisprezece mii care, nu vor mai fi nici pe departe cincisprezece mii, va defila prin faţa lui Samuel, acesta va leșina de groază pentru a muri, scos din minţi, două zile mai târziu." **

 * N.V. Gogol, Însemnările unui nebun. Nașul.Mantaua, ed. Grup Ed. Art,  2007, pag7-8;
** Roger Caillois, Pilat din Pont, Humanitas 2005, pag. 84-85.