Dacă un lucru, o faptă, un om, o idee dezvoltă un simbol, întoarcerea acestuia este imposibilă, el (simbolul) rămânînd atârnat în acel neant dezvoltat de mit.
Aşa cum orice sanctificare are nevoie de timp, de anumiţi paşi, de etape, aşa şi simbolul survine umanităţii prin gaura cheii, prin cea a acului sau prin furcile caudine. În schimb odată lansat, el devine un reprezentant de seamă a unei ştiinţe exacte, al unui curent artistic, a unei reprezentări în genere. Moartea lui este imposibilă pentru că el a fost oricum decapitat demult şi îmbălsămat; acum relevat în ceea ce noi numim prezent. De aceea simbolul ne apare lipsit de orice legătură umană necunoscînd istoria lui, în final, pentru majoritatea dintre noi el face parte din neant.
