Cartea a apărut în 2011 la Londra, la editura Quitessence Edition Ltd. O echipă mare anglo-saxonă condusă de R.G. Grant ne înfățișează pe scurt în cele aproape 1000 de pagini, mari bătălii care, precum spune și subtitlul; au schimbat cursul istoriei. Una dintre aceste bătălii, - la pagina 656, este cea de la Plevna. În jumătate de pagina, autorii ne explică ce s-a întâmplat acolo. Sunt sigur că dorința editorului, ca aceștia să fie laconici, a fost respectată. În cele peste 30 de rânduri nu se pomenește nimic de România, de aportul nostru la luptă și mai ales de consecințele ce au urmat repede după conflict.
Cartea, generoasă prin numărul enorm de date, ne uită și în pomenirea marilor bătălii din Primul Război Mondial, ca și în cele din următorul conflict mondial, în cele din cel de-al Doilea Război Mondial. Spre începutul epocii moderne se pomenește doar de bătălia de la Focșani, de la 1 august 1789, cred că numai datorită generalului Suvorov.Interesant este faptul că se pomenește de Romania, destul de devreme pentru acei ani, cu toate că în introducerea scrisă în bold există și Wallahia, acum ce mai contează.
Mai existăm în carte și datorită dacilor și regelui Decebal sau poate că datorită romanilor, împăraților romani Domițian și Traian, autorii știu mai bine.
În 1973, Manole Neagoe își publică cartea Mari bătălii din istoria lumii -în două volume, carte ce nu are pretenția că atinge punctele de cotitură prin care aceste bătălii le fac istoriei umane.
„În Europa, secolul al XV-lea este dominat pe plan militar de români. Afirmația ar putea să pară exagerată. O simplă trecere în revistă a faptelor de arme mai importante dintre 1400-1500 întărește această constatare. Am arătat care este amploarea și care sînt rezultatele bătăliilor din cadrul Războiului de o sută de ani. Azincourt, Formigny, Castilon sînt confruntări între oști care numără mai mult de 10 000 de oameni, ultimele chiar mai puțin de 5 000. În cunoscuta bătălie de la Tannenberg, cînd înaintarea cavalerilor teutoni este oprită spre răsărit, s-au înfruntat armate de 10 000 și 16 000 de oameni.
În timpul Războiului celor două roze, efectivele sînt derizorii, de obicei 5 000 de oameni. În celebra bătălie de la Rimini din 1469, cînd Federigo da Urbino învinge armata papală, au murit 100 de oameni și au fost răniți sau au căzut prizonieri aproape 3 000. Și, să nu uităm, analele contemporane o numesc bătălie crîncenă (atrox dimicatio)!
Se poate vorbi de mari bătălii - fără ca termenul să acopere mici încăierări de cavaleri - și în cazul luptelor dintre elvețieni și Carol Temerarul. Efectivele angajate în bătăliile de la Granson și Morat se ridică la 20 000 de oameni, sau peste această cifră. Elvețienilor li se datorează renașterea infanteriei, dar rezultatele acestor bătălii au doar efecte pe plan local.
[...]
Confruntarea decisivă pentru apărarea Moldovei, dar și a Europei, are loc în anii 1475 și 1476. Mahomed vroia să supună Moldova, să-i supună, în același timp pe tătari, care se puteau abate asupra Europei centrale trecînd peste pămîntul Moldovei ; urmărea deci să creeze o bază de operație, dar și de resurse economice și de oameni, valoroși ca luptători, de unde și cu ajutorul cărora să poată porni cu ușurință împotriva Vienei și Romei.
[...]
Toate izvoarele contemporane și Ștefan cel Mare însuși, într-o scrisoare trimisă țărilor europene, dau ca efectiv oastei otomane 120 000 de oameni. Coincidența dintre cifra dată de toate aceste izvoare contemporane scrise la mari distanțe (Buda, Cracovia, Veneția) pare surprinzătoare cu toate că mulți istorici au socotit-o exagerată.
După Evlia Celebi, cronicar turc, oastea Rumeliei se ridica în acea vreme la 40 000 de oameni. Este vorba de oameni care erau înscriși într0un sistem special de recrutare. Lor li se adaugă o parte din corpul de ieniceri, cel mult 5 000, dar așa cum se întîmplă de obicei, armata turcească era însoțită de achingii, al căror număr cu greu poate fi stabilit (în vremea lui Mihai Viteazul numărul achingiilor din partea europeană a Imperiului otoman era de 20 000, cea mai mare parte a lor fiind distrusă la Giurgiu, în retragerea lui Sinan-pașa. După toate probabilitățile, oastea turcească se ridica la aproximativ 80 000 de oameni. (Un martor ocular spune că în armata turcească erau 30 000 de călăreți - probabil trupele de elită). Oastea moldovenească avea 40 000 de oameni, plus un contigent de secui de 4 000 - 5 000 de oameni. Raportul de forțe era de 2 la 1 în favoarea turcilor.
[...]
În dimineața zilei de 10 ianuarie, avangarda oastei otomane lua contact cu oastea moldovenească. Era ceață și turcii deslușeau cu greu dispozitivul luat de moldoveni. Încă un dezavantaj pentru turci : starea fizică a soldaților și cailor. În zilele care au precedat bătălia de la Vaslui vremea s-a încălzit, zăpezile au început să se topească transformînd lunca Bîrladului într-o adevărată mlaștină.
...”
Manole Neagoe, Mari bătălii din istoria lumii,
ed. Scrisul românesc, Craiova, 1973,
fragmente de la pag.223-234
P.S. Bătăliile de la Vaslui și Valea Albă nu fac parte din cele 1001 și nici cele duse de Mihai Viteazul.
