Se afișează postările cu eticheta Decebal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Decebal. Afișați toate postările

joi, 13 octombrie 2011

Decebal de Timişoara

pentru gabi.c


La Timişoara există un bust al lui Decebal, în faţa Cercului Militar, fosta Casă a Armatei, totul în Piaţa Libertăţii. Dacă oamenii văd şi uită repede, acest bust a văzut multe, inclusiv Revoluţia din 1989, căci în faţa lui au murit oameni.
Este adevărat că lumea trece pe lângă el fără să-l privească, de aceea un tremur îl cuprinde, îl vibrează.

Întregul ansamblu este bine plasat arhitectonic, dar pus oarecum în umbră de unghiul închis al vederii trecătorilor ce vin de pe strada Alba-Iulia, din Piaţa Victoriei (fostă a Operei), mergând spre Piaţa Unirii sau spre Poşta Mare. Pe trotuarul din faţa Cercului Militar prea puţină lume trece, este preferată diagonala.


Enunţul "Decebalus per Scorilo" era renumit pe vremea când învăţam în gimnaziu, astăzi pare o expresie prea latină.


Poate fără voia celor ce au proiectat ansamblul arhitectonic, acum sunt brazi tineri în jurul bustului, amintind de fapt originea poporului dac şi a capitalei Sarmisegetusa.


autorii acestui ansamblul arhitectonic

luni, 22 noiembrie 2010

Getica


Iată ce scrie Vasile Pârvan:

"Camille Jullian într-o pagină avîntată din a sa Histoire de la Gaulle, a arătat că prin anii 70 Î.C. Europa de mijloc era împărţită între cei doi mari conducători de popoare, aventurierul lipsit de scrupule regele Ariovist al suebilor, care teroriza vestul germano-celtic, şi reformatorul inspirat, organizatorul înţelept Burebista, regele geto-dacilor, care domina tot răsăritul celto-illyro-thracic. O clipă s-a părut că cei doi cuceritori se vor ciocni în părţile Bavariei de azi. Dar Ariovist se îndreptă spre apus şi Burebista rămase singurul stăpîn al centrului şi Răsăritului european." *




"Pe cînd el [Crassus, generalul roman ce l-a învins pe Spartacus, aliat cu Caesar şi Pompei în primul trimvirat, n.n.]  pedepsea şi orînduia Thracia, getul Roles, aliatul romanilor, trimite după ajutor la Crassus, fiind atacat de un alt rege get Dapyx. [...]
 Crassus înconjoară pe Dapyx în burgul lui. În timpul asediului un trădător cheamă pe Crassus în greceşte de pe ziduri şi intră la înţelegere cu el în vederea predării cetăţii: deci greci, sau geţi vorbind greceşte, în armata lui Dapyx, dar evidentă necunoaştere a limbii greceşti la majoritatea  populaţiei rurale getice, care nu înţelegea ce spune dezertorul. Burgul lui Dapyx cade prin trădare, ca mai tîrziu Decebal şi ai lui, regele Dapyx şi fruntaşii geţi se ucid singuri , spre a nu cădea prizonieri." **


Vasile Pârvan, Getica, ed. Meridiane, 1982,
* pag. 51 stânga jos
** pag 89 stânga mijloc

duminică, 21 noiembrie 2010

Coloanele de la Sarmisegetuza Regia

pentru A.V.

Am vrut să văd coloanele şi acele săli subterane, am vrut să aflu ora exactă spusă de Deceneu, am vrut să fiu o clipă dac, acel străbun al acestei ţări şi pentru asta m-am dus la Sarmisegetuza Regia.


De la Costeşti-Orăştie mai sunt încă 18 km de drum forestier, care mai ales spre sfârşit îţi rupe maşina. Podurile peste torentele din timpul primăverii sunt din beton, dar unele sunt săpate exact la legătura cu drumul de piatră afundată-n nisip, semn că podul a intrat în supraplin şi apa a trecut peste el. A urca pe pod înseamnă aţi freca scutul de solul pietros, cam cum au dat romanii cu scuturile în murus dacicus :).

Ultima întoarcere nu se poate executa, se dă cu spatele şi se urcă iar, încet doar cu prima viteză, merită căci peisajul este de vis.

Sus, eşti aproape de coamă, printre fagi; chiar dacă altitudinea se bănuie a fi în jur de 1000 de metrii, bradul este mai rar şi aşa vezi zidurile: printre fagi. Fagul la altitudinea asta şi în această zi nu mai are frunze, este doar o coloană, frumoasă, netedă, cenuşie. Unul din zece fagi, din cei de acolo, de printre ziduri, are însemne contemporane, cu nume clasice româneşti şi cu inimioare, dar şi zidurile au şi ele săpate, aşa ca la tiparul înalt, tot felul de mesaje, tot contemporane, aşa lascive.


Întâi Poarta Vestică, apoi fagi, fagi cât vezi cu ochii, noroc cu taf-urile care mai fac ordine cu ei, urci uşor şi treci în coborâre de Poarta Estică, în dreapta: drumul pavat, nu se ştie cine l-a făcut, dacii s-au romanii, noi zicem că dacii, au luat un zid şi l-au culcat, aşa de noapte bună, au trecut peste 1500 de ani şi l-am descoperit dormind, printre fagi.


Să fie tot efortul aici, toată venirea mea, în această surpriză?
În ceea ce scriu acum, se arată sacrul, acel imaterial despre care orice vorbă, orice scris, orice bănuială poate fi blasfemie, asta este pentru mine sacrul.
Coborând de-a lungul drumului pavat, în liniştea acestei zile de noiembrie, am primit ceea ce nu mă aşteptam! Credeţi-mă, că sunt antrenat în cele sfinte ale antichităţii. Totuşi mi-a venit să mă culc, de-a lungul firelor de iarbă, cu capul spre discul solar, cu picioarele spre calendar, să suflu, să mă hiperventilez, ca să ameţesc şi să visez timpul.


citat

Împăratul în meseria lui, poseda o pricepere şi o mînă sigură, fără egal. Aflat în fruntea Legiunii întîia Minervia, cea mai glorioasă dintre toate, am primit ordin să distrug ultimele întăriri ale inamicului în zona Porţilor de Fier ale Transilvaniei. După încercuirea fortăreţei Sarmizegetusa, am intrat cu suita împăratului în sala subterană unde sfetnicii regelui Decebal se otrăviseră luînd împreună ultima cină; de la Traian am primit însărcinarea să dau foc acelei ciudate grămezi de morţi. În aceeaşi seară, pe pantele cîmpului de bătaie, el mi-a trecut pe deget inelul cu diamante care-l avea de la Nerva şi care a rămas mai mult sau mai puţin chezăşia succesiunii la cîrma imperiului. În acea noapte am adormit mulţumit.

Marguerite Yourcenar, Memoriile lui Hadrian, ed. Cartea Românească, 1983, pag.43-44.

Acum eu nu primesc nimic şi nici n-am să dorm mulţumit.
Am învăţat de la Marguerite Yourcenar, că dacă trebuie să scrii despre anumite locuri, trebuie să mergi acolo.
Ideea în care ea ne aminteşte de Transilvania mă duce la Stoker şi la altcineva. Erau alte vremuri, alte metehne. Scuzabil zic eu; pentru acea perioadă.


Am privit în ceea ce ar fi fost o coloană şi în ea -coloana, o clipă am văzut fagii, dragi mie: coloanele mele.

Am privit în viitor, şi-am presupus că va veni o altă civilizaţie, cu alţi oameni, cu alte mentalităţi şi vor redescoperi Sarmisegetuza Regia; altfel!