Se afișează postările cu eticheta înțelegere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta înțelegere. Afișați toate postările

sâmbătă, 11 septembrie 2021

Misterul unei neînțelegeri

 Lipsa unei priviri, la fel ca lipsa unui ecou; lasă însemnătății înțelegerii forma unui loc gol. Cei care speră, și cei care lasă în viața lor nuanțe ale unei culori ce definesc trecerea lor întru-ființă, se înșeală. Dincolo nu sunt culori, nici nuanțe; poate regrete.

Ceea ce doresc să scriu se referă la motivul unei înțelegeri, motiv care dispare odată cu felul nostru personal de a fi parte în acestă lume, unică.

În final, neînțelegerea, apare exact la timp în imaginea pierderii înțelegerii, adică: neputința și lenea de-a crea ceva nou în viața asta.

duminică, 20 iulie 2014

În același timp îi dădeam în gură pentru a nu răsări

Akropolis, pedimentul estic stânga, Athina, Grecia

Interpretarea nu lasă loc de condiționare, felul acesta de ipoteză vine după.
Astfel că odată îndeplinită viziunea, adevărul, fie el travestit, are o funcție de purificare și una civilizatoare.
Atunci când caii lui Helios vin din mare, orice primire a unui răsărit de soare suportă contrastul prin care clipim. Atunci se ivește zeul. Și noi iute spunem că oprește răsăritul, că ne oprește lumina, că așteptăm un alt zeu care să ne ilumineze, în altă poziție, crucificat să fie, nu contează, durerea nu contează, imaginea în schimb da.

Dionysos așteaptă lumina, este primul, inițiatorul unui drog bahic, a unei noi viziuni, nou orizont. Lumina atât de interpretată prin lumânare, iubită tacit solară, absentă la eclipsă.

Refuzul nu înseamnă dorința de-a nu fi sau de-a nu participa la eveniment, înseamnă dorința de a nu înțelege.

marți, 29 noiembrie 2011

Mesaje


    Mesajele sunt necesare, dar aceste depeșe moderne numite S.M.S. au căzut în desuetudine, factorul vocal le-a luat cuvântul.


    În cealaltă parte a efortului uman de înțelegere se află celălalt mesaj, cel subliminal, care se întoarce ca șarpele și mușcă.
    Ce dorești tu să înțelegi? reflectă acesta.