„Pot, domnule, să vă ofer serviciile mele fără riscul de a vă stingheri?”

Cycladic museum - photo by me

În contemporanul acestui nou mileniu n-am întâlnit, nici măcar ca farsă, enunțarea unei înțelegeri ce a durat atât de mult timp astfel ca eu să fiu contrazis. N-am întâlnit nici o probă a unei adevărate înțelegeri, sau a respectării ad-literam a vreunui tratat. Toate au fost reiterate, reinterpretate, astfel încât orice modificare a putut ulterior să facă parte din jocul anterior.

Alegeri.

Nu există alegeri: există subiecți și obiecții.

„Știți că-n satul meu, în cursul unei acțiuni de represalii, un ofițer german a rugat-o foarte curtenitor pe-o bătrînă să binevoiască a alege dintre cei doi fii ai săi pe cel ce urma să fie împușcat ca ostatic? Să aleagă, vă dați seama? Pe acela? Nu, pe acesta. Și să-l vadă plecînd. Nu mai insist, dar credeți-mă, domnule, toate surprizele sînt cu putință. Am cunoscut cîndva un om cu inimă neprihănită, care afirma sus și tare că el se încrede în oameni. Era pacifist, anarhist, iubea cu aceeași dragoste umanitatea întreagă și animalele. Un suflet de elită, da, asta-i sigur. În timpul ultimelor războaie religioase din Europa, se retrăsese la țară. Scrisese pe pragul casei: ≪Ori de unde ați veni, intrați și fiți bineveniți≫. Cine, după părerea dumneavoastră, a răspuns acestei frumoase invitații? Cîțiva milițieni, care au intrat ca la ei acasă și i-au scos mațele.

Oh! Iertați-mă doamnă! N-a înțeles, de altminteri, nimic. Cîtă lume - nu găsiți? -, deși e atît de tîrziu și plouă întruna de zile întregi!” *

Ori lucrurile la noi s-au terminat ca mai sus, ori ca în „Alegerea Sofiei” a lui William Styron, nici nu mai contează trecutul - pe care cei mai înțelepți ca noi l-au răstălmăcit și l-au rescris în diferite forme.

România, acum când CCR a amânat decizia, este precum o vacă însângerată din care -speră judecătorii, cei ce alcătuiesc CCR-ul, va supraviețui până în 12 septembrie așa cum își închipuie ei.

Se uită foarte ușor că atunci când sacrifici -și trebuie să o faci foarte repede, sângele trebuie să se scurgă cu mare viteză pe altarul zeului pomenit. România își pierde sângele aiurea ca pișatul unui om beat.

Nu există strângere de mână, suntem atât de primitivi, încât privind în piatră ceea ce se-ntâmplă căutăm un șervețel antibacterian.

__________________

Albert Camus, Căderea, RAO, noiembrie 1993, pag. 297(titlul), 301