Vremea porumbeilor cu inele trecute peste picior, în care erau ascunse bilețele, a trecut.
Vremea zborurilor nocturne de lungă durată a apus.
Vremea celor puțini nu mai există.
Omul-spion știe tot, porumbeii vin și-i șoptesc cele văzute, cele auzite.
Există o forfotă mare la picioarele lui, și fiecare, după importanță, reușește să-i ciripească la ureche marile secrete ale lumii. Apoi, fiecare coboară și-și primește tainul.
Seara, când porumbeii se ascund prin poduri, omul-spion se întoarce acasă. De sub pat scoate un magnetofon Maiak cu bandă Orwo și șoptește la microfon tot ceea ce i s-a părut important în ziua respectivă. Dimineața, în drumul său spre piață, trimite un colet prin poștă. Face lucrul acesta de peste treizeci de ani.
În partea cealaltă a lumii, Marele Scriitor ascultă îngândurat cum se-nvârte lumea, cum scârțâie angrenajul. Decantează totul în mintea sa, trage un pui de somn și-apoi scrie. Expediază la rândul său ideile celor mari puternici și mai bogați oameni din lume, care la rândul lor alertează armata de economiști, sociologi, filosofi, antropologi etc. Se scrie mult în lumea asta și porumbeii știu să citească încă de pe vremea lui Homer.
Cât de mult ne învârtim și noi asemeni porumbeilor.
