 |
| Biserica Sfinții Apostoli, Agora, Athina, Grecia |
Când Petru a prins în plasă peștele de aur, dorința i-a fost îndeplinită. Iar Petru a purtat semnul acesta tot timpul. În schimb, de unul singur, Petru nu putea face prea multe. Ajutat de Pavel a încercat fără succes să găsească adepți ai noii sale viziuni, cea a peștelui. Când în sfârșit au dat de Ioan, cu banii acestuia și-au permis călătorii, haine și hrană. Au reușit să găsească și mielul, pentru că în această promisiune a peștelui, animalul sfânt iudaic trebuia foarte bine reprezentat și scos în față.
Trebuia găsit și mielul negru, care față de cel alb, în opoziție, trebuia să nască tragismul pe care orice om trebuia să-l poarte. Astfel Iuda l-a trădat pe Hristos și dorința apostolilor a fost îndeplinită, mai departe trebuia doar dus mesajul. La Alexandria, toată școala neoplatonică a primit acest mesaj ca fiind noua ordine divină ascunsă în cărțile sfinte ale lui Platon.
Nimeni n-a trădat misterul peștelui de aur. Acronimul acestuia a crescut confuzia. La fel cum numărul lui Pitagora mai tresare astăzi în conștiința matematicienilor și a filosofilor, conjurația apostolică a reușit să se strecoare în umbra unei înalte cruci ridicate pe colina joasă a Golgotei. Atârnat, bătut în cuie, unul dintre prorocii iudei a fost ales ca fiind reprezentantul acestei noi ordini.
Anul nașterii a fost bine ales, odată cu instalarea noului calendar iulian și integrarea zilei în sărbătorile zoroastre a Noului An ce urmează.
Ce ar mai fi de scris? Că unii mai caută și azi peștele de aur!?
